MENIU

CCR solicită Parlamentului modificarea legii pentru alegerea preşedintelui

CCR solicită Parlamentului modificarea legii pentru alegerea preşedintelui

Curtea Constituţională a României a solicitat Parlamentului, miercuri, modificarea legii 370/2004 privind alegerea preşedintelui României.

Măsura dispusă de CCR are în vedere asigurarea capacităţii instituţiilor competente de a verifica în mod real semnăturile de susţinere necesare pentru înscrierea în competiţia electorală.

"Curtea a apreciat că ”legiuitorul trebuie să reconsidere soluţiile legislative cuprinse în Legea nr. 370/2004, astfel încât să asigure autorităţilor publice implicate în procedura înregistrării candidaturilor la alegerea Preşedintelui României termenele şi instrumentele proprii unui control efectiv, de natură să satisfacă scopul şi exigenţele impuse de lege", se arată într-un comunicat de presă al Curții.

Măsura vine în urma soluţionării a 67 de contestaţii care au privit înregistrarea unor candidaturi la alegerile prezidenţiale din 2019, 5 dintre acestea fiind admise, iar 59 respinse.

Totodată, CCR a identificat patru probleme majore în legislaţia actuală privind înregistrarea în competiţia electorală pentru funcţia de preşedinte:

- numărul nedeterminat de candidaţi care pot formula propunerile de candidatură în intervalul relativ scurt prevăzut de calendarul alegerilor
- numărul nedeterminat de persoane care pot formula contestaţii
- numărul minim de 200.000 de alegători care trebuie să se regăsească pe lista de susţinători a fiecărui candidat
- datele cu caracter personal care trebuie supuse verificării, sub sancţiunea răspunderii penale a falsului în declaraţii.

"Toate aspectele privite coroborat nu fac altceva decât să demonstreze că autorităţile publice implicate în procedura de verificare a îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă – Biroul Electoral Central şi Curtea Constituţională – îndeplinesc un rol formal, nefiind în măsură ca, în termenele fixate de lege, să realizeze un control efectiv şi real cu privire la toate aspectele supuse verificării", atrage atenția Curtea Constituțională.



Mai multe articole despre:
CCR