Caz șocant în Capitală: un bărbat și-a făcut bagajul și s-a predat după ce și-a ucis fratele
Marți seară, polițiștii de la Secția 7 s-au trezit cu un bărbat de 40 de ani la ușă, venind cu bagajele pregătite și declarând că vrea să se predea. Acesta le-a spus agenților că și-ar fi ucis fratele în urma unui conflict izbucnit în locuința acestuia din Sectorul 2.
Potrivit declarațiilor făcute de bărbat, totul s-ar fi petrecut în casa fratelui său, în vârstă de 51 de ani. Între cei doi ar fi avut loc o altercație, iar în timpul disputei, agresorul l-ar fi lovit. Ulterior, când s-a întors la locuință, a afirmat că l-a găsit pe fratele său fără viață.
Polițiștii au verificat imediat cele relatate
Un echipaj s-a deplasat de urgență la adresa indicată pentru a verifica cele spuse de bărbat. În interiorul locuinței a fost descoperit trupul neînsuflețit al victimei. Surse apropiate anchetei au precizat că bărbatul decedat era cunoscut ca fiind consumator de alcool.
Reținere pentru 24 de ore
După audieri, individul de 40 de ani a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Astăzi, 7 ianuarie, urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Mai multe articole despre: