MENIU

Câţi români muncesc în Germania în acest moment. CARE E SECRETUL ca să te integrezi rapid

Aproximativ 260.000 de români sunt în Germania şi cei mai mulţi sunt bine integraţi pe piaţa muncii, pentru că sunt foarte bine pregătiţi, a declarat Julia Gross, reprezentanta Ambasadei Germaniei în România, precizând că Germania profită de libera circulaţie.

Însărcinatul cu afaceri de la Ambasada Germaniei la Bucureşti, Julia Gross, a spus că libera circulaţie ajută la echilibrarea deficitului de forţă de muncă din ţara sa.

"Sunt foarte mulţi lucrători români care vin din România şi care sunt foarte bine pregătiţi. Din 260.000 de români, marea majoritate este bine integrată pe piaţa muncii. Ei sunt mulţumiţi de locurile de muncă pe care le au, dar unii trebuie să muncească în condiţii complet inacceptabile. Avem nevoie de lucrători bine pregătiţi şi suntem conştienţi că forţa de muncă calificată este necesară şi în România", a declarat Julia Gross.

Reprezentantul Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) România, Matthias Jobelius, a declarat că Germania ocupă locul trei în preferinţele românilor care migrează, după Italia şi Spania.

"Dacă ne uităm la evoluţiile din ultimii ani, Germania devine tot mai atractivă. Românii sunt bine integraţi pe piaţa muncii. Cota de şomaj a lucrătorilor români este sub nivelul altor migranţi şi sub nivelul mediu din Germania. Însă multor lucrători le sunt încălcate drepturile, pentru că românii vin fără să fie informaţi despre drepturile lor", a spus Matthias Jobelius.

Reprezentanta Federaţiei Sindicatelor din Germania, Annelie Butenbach, a declarat că săptămâna trecută a fost o amplă dezbatere privind libertatea de circulaţie a forţei de muncă, vorbindu-se mult despre "imigranţii mânaţi de sărăcie", în acest context făcându-se referire la România şi Bulgaria. Butenbach a precizat însă că aceşti lucrători merg în Germania pentru a lucra, nu pentru a obţine ajutoare sociale.

"Din 205.000 de lucrători români înregistraţi, doar 7,5 la sută beneficiază de ajutoare sociale, această cifră fiind la un nivel obişnuit în Germania. Doar 4.000 sunt lucrători care muncesc, dar care câştigă foarte puţin şi beneficiază şi de ajutoare sociale", a spus Annelie Butenbach.

Ea a precizat că imaginea românilor este distorsionată din cauza "acestor demagogii ale unor politicieni" care acţionează împotriva lucrătorilor români şi bulgari.

Annelie Butenbach a mai spus că, din cauză că nu ştiu limba sau vorbesc foarte puţin, românii nu îşi cunosc nici drepturile şi în acest fel sunt uşor de păcălit. "Nu este acceptabil să lucreze în Germania pe salariul din România", a mai spus reprezentanta Federaţiei Sindicatelor din Germania.

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a declarat că este necesară o atenţie mai mare pentru protecţia lucrătorilor şi pentru combaterea muncii la negru, în acest sens urmând ca Inspecţia Muncii din România să colaboreze cu instituţia similară din Germania pentru identificarea cazurilor care pot duce la exploatarea lucrătorilor români.

"Restricţiile de pe piaţa muncii nu au împiedicat lucrătorii să plece, dar au favorizat munca la negru, condiţiile dure de muncă şi salariile mici", a spus ministrul Muncii.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, a arătat, citând dintr-un studiu făcut de Institutul Economic din Koln, că 25 la sută dintre migranţii români din Germania au grade academice, iar noii veniţi contribuie la creşterea economică generală.

Federaţia Sindicatelor din Germania şi Friedrich-Ebert-Stiftung au lansat, miercuri, ghidul "Eşti informat, eşti protejat", ce conţine informaţii care să îi ajute pe români să lucreze legal şi în condiţii echitabile în Germania.