Câte zile poate fi consumată pasca? Greșeala colosală care îți poate pune în pericol sănătatea
Ca în fiecare an, după sărbătorile pascale, multe gospodării din România se confruntă cu aceeași situație: rămân cantități mari de mâncare neconsumate. Din dorința de a avea mese îmbelșugate și variate, gospodinele pregătesc numeroase preparate tradiționale, precum ouă roșii, drob, friptură de miel și cozonaci pufoși .Printre aceste bunătăți se regăsește și pasca cu brânză, desertul emblematic al Paștelui. Vezi mai jos câte zile poate fi consumată astfel încât să nu îți pui sănătatea în pericol.
Românii pun mare preț pe mesele festive, iar Paștele nu face excepție. De aceea, se gătesc în cantități generoase feluri de mâncare specifice, însă este esențial să știm cum să le depozităm corect pentru a le menține sigure pentru consum și gustoase cât mai mult timp.
Pasca, unul dintre cele mai iubite deserturi tradiționale, necesită o atenție specială în ceea ce privește păstrarea. Dacă după sărbători rămâne o cantitate mai mare, este bine de știut că aceasta poate fi ținută la frigider pentru o perioadă de cel mult trei zile, în condiții optime.
Dacă intenționezi să o consumi mai târziu, o soluție practică este congelarea, caz în care poate rezista până la aproximativ o lună. Totuși, trebuie avut în vedere faptul că, după decongelare, textura umpluturii ar putea suferi modificări, devenind ușor diferită față de cea inițială, potrivit sursei.