MENIU

Câte pahare de vin trebuie să bea bărbaţii pe 9 martie: 44 sau 40? Iată ce spune tradiţia

Câte pahare de vin trebuie să bea bărbaţii pe 9 martie: 44 sau 40? Iată ce spune tradiţia

Cei 40 de Mucenici. Vineri este sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici, zi în care femeile trebuie să pregătească muncenici. Tradiţiile şi obiceiurile nu mai sunt însă respectate şi chiar şi unele femei de la ţară au renunţat la frământat şi s-au reprofilat pe comenzile la patiserie. Tradiţia pare să nu fi fost uitată în cazul bărbaţilor care astăzi ar trebui să bea 44 de pahare de vin.

Cei 40 de Mucenici. Legenda ce stă la baza acestei sărbători este impresionantă. Este simbolul credinței supreme la care sufletele mărețe nu renunță oricâte grozavii ar trebui să îndure. Cei 40 de Sfinți din Sevastia au fost întemnițați, loviți cu pietre, ținuți în apă ca gheața unui lac de munte, schingiuiți și arși.

Bărbaţii apreciază obiceiul străvechi de a „bea" 40 de pahare de vin, ce datează din moşi-strămoşi, când se credea că „ porţia" de 40 sau 44 de pahare de vin simbolizează puterea şi vigoarea, pentru că vinul se transformă în timpul anului în sânge şi putere de muncă. Totuși, în tradiția populară, bărbații beau 44 de pahare cu vin. De unde provine diferența? După tradiția creștină, Sfinții martiri au fost 40, după cea geto-dacică, au fost 44, atâtea fiind și zilele dintre 9 martie și 23 aprilie, când este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Cei 40 de Mucenici. Multe alte datini însoțesc ziua de 9 martie printre care amintim: obiceiul ca bărbații să bea 40 de pahare de vin în această zi, ritualul de a bate cu maiul în pământ pentru ca din acesta să iasă căldura, tradiția de a bate 40 de mantii (câte una pentru fiecare mucenic) cu scopul de a trăi ani mulți și sănătoși și de a descoperi eventuale comori îngropate în pământ sau, cutuma de a merge în acea zi la pescuit, iar cel care va prinde 40 de pești și va reusi să înghită unul viu să aibă noroc tot anul la prins pește.

Cei 40 de Mucenici. De Mucenicii se face prognoza vremii

Cei 40 de Mucenici. În ziua Sfinţilor Mucenici se face prognoza vremii până la sfârşitul anului. De secole, se spune că dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti. Însă, dacă tună în timpul zilei, este un semn bun, pentru că va urma o vară favorabilă culturilor, iar recoltele vor fi mai mari decât speră gospodarii. În schimb, dacă în ajunul sărbătorii este vreme rece şi îngheaţă pământul, în mod cert, va urma o toamnă lungă.

Cei 40 de Mucenici. Pentru sporul în gospodărie

În Muntenia, femeile stropesc obiectele din gospodărie cu agheasmă cu ajutorul unui pămătuf de busuioc: vasele în care gătesc de post, apoi cele pentru bucatele pentru sărbătorile de familie, lucrurile de îmbrăcăminte şi proviziliile din cămară, pentru a avea hrană până la recolta următoare. În finalul procesiunii, se tămâiază casa.

Cei 40 de Mucenici. Pentru sănătate şi armonie în familie

Cei 40 de Mucenici. În ziua Mucenicilor se mai împart câte 40 de nuci frumoase, în coajă, tinerilor căsătoriţi, pentru a avea o căsnicie frumoasă , iar membrii familiei să fie mereu sănătoşi. De asemenea pentru a avea spor la bani, bărbaţii mănâncă seminţe, iar unitatea de măsură este lingura: la un pahar de vin se consumă o lingură de semniţe de floarea -soarelui sau de dovleac.

Însă, în ziua Sfinţilor Mucenici, cu excepţia bucatelor care se împart în memoria rudelor decedate şi pentru bună-sporire în familie, nu se dau bani cu împrumut.

Cei 40 de Mucenici. Simbolul cifrei opt

Obiceiul de a face mucenici se respectă în toate zonele ţării. Femeile pregătesc 40 de figurine din aluat, numite „sfinţişori sau mucenici", în funcţie de zona geografică. Mucenicii împletiţi din aluat dospit au forma cifrei opt şi reprezintă simbolul echilibrului cosmic. Mucenicii sunt unşi cu miere, iar deasupra se presară nucă măcinată, simbolul belşugului .

Cei 40 de Mucenici. În ziua de 9 martie, în toate comunităţile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arăt. Plugul, după ce era trecut prin foc de către fierarul satului, era scos în faţă casei în mod festiv. În cadrul ceremonialului de scoatere a plugului, femeia din casă era principalul protagonist în desfăşurarea practicilor.

După aducerea plugului în faţă casei, plugării, de obicei doi la număr, stăteau cu capetele descoperite înaintea boilor sau a cailor, iar femeia ieşea din casă având într-o mâna traistă pentru plugari, iar în cealaltă un vas cu apă sfinţită, tămâie şi busuioc. Femeia se apropia de plug şi de car, le înconjura de trei ori, stropindu-le cu agheasmă şi afumandu-le cu tămâie. Femeia rostea, într-o solemnitate deplină, următoarele: „Cât de curată este tămâia şi agheasmă, aşa de curaţi să fiţi şi voi/ Şi să umblaţi nedespărţiţi la arăt/ Şi nici când să nu daţi peste vreun strigoi sau moroi care să va facă rău”.

Cei 40 de Mucenici. În faţă animalelor de muncă se aşază un ou, în credinţă că dacă acesta va rămâne întreg după pornirea carului, atunci şi plugarilor le va merge bine pe toată durata plugăritului. Plugării primeau traistă cu mâncare, după care femeia varsă agheasmă rămasă, în cofă de la picioarele animalelor. Semnificaţia oului aruncat este de sorginte precreştină, oul fiind considerat măsură tuturor lucrurilor de început, el având aici rol augural şi protector în desfăşurarea aratului.

Cei 40 de mucenici

Bucătăria tradiţională românească nu ar fi completă fără mucenici, fie că sunt moldoveneşti, dobrogeni sau munteneşti. Cei 40 de mucenici sunt sărbătoriţi pe dată de 9 Martie, zi în care gospodinele pregătesc o reţeta de mucenici, sfinţişori sau măcinici.

Cei 40 de Mucenici. Prepararea mucenicilor diferă de la o zona la altă. Dacă în Moldova mucenicii, sau sfinţişorii cum li se mai spune, se împletesc din aluat de casă şi apoi se presară cu nuca şi miere, în Dobrogea şi Muntenia se obişnuieşte să se gătească ciorbă de mucenici.

Cei 40 de Mucenici.  Tradiţia spune că trebuie să se facă minim 40-44 de mucenici, în cinstea celor 40 de Sfinţi Mucenici.

Cei 40 de Mucenici. Cum se fac mucenicii în Moldova

Mucenici. În Moldova, se face un aluat crescut din care se fac forme de opt, care apoi se ung cu ou pe deasupra şi se bagă la cuptor. După ce s-au copt, se ung cu miere şi se tăvălesc prin zahăr şi nuca.

Mucenicii în Muntenia şi Dobrogea

Mucenicii se fierb în cele două zone ale ţării. Formele de opt sunt micuţe şi mai nou se găsesc de cumpărat în magazine. Formele de opt se pun în apă la fiert, când apă a dat în clocot s-au fiert se adaugă zahăr, nuca pisată şi după preferinţe, scorţişoară, nuca de cocoş şi puţin rom.