MENIU

Catastrofa care pândeşte Europa. "Riscăm, dacă nu acţionăm acum"

Catastrofa care pândeşte Europa

Moartea în masă a albinelor din Europa şi Statele Unite este un fenomen tragic cunoscut de ceva timp. Scăderea populaţiilor de albine ameninţă producţia anumitor recolte care depind de polenizare. Acum, însă, noi cercetări vin să ne demonstreze cât de grav este, de fapt, fenomenul în Europa.

Moartea în masă a albinelor din Europa şi Statele Unite este un fenomen tragic cunoscut de ceva timp. Scăderea populaţiilor de albine ameninţă producţia anumitor recolte care depind de polenizare. Acum, însă, noi cercetări vin să ne demonstreze cât de grav este, de fapt, fenomenul în Europa.

În studiul realizat pe 41 de ţări, oamenii de ştiinţă au descoperit că între 2005 şi 2010 cererea pentru aşa numitele „servicii de polenizare” a crescut de aproximativ 5 ori mai repede decât oferta. În Marea Britanie, statistica indică faptul că, în prezent, există suficienţi stupi pentru a face faţă doar la un sfert din cereri. Iar situaţia este similară la nivel european. În prezent, numărul de stupi existenţi nu poate să asigure mai mult de 50% din cererea de polenizare. În total, aproape jumătate dintre statele studiate au deficite în acest domeniu. 

„Dacă nu acţionăm acum, în câţiva ani ne vom confrunta cu o catastrofă”, a declarat cercetătorul Simon Potts de la Universitatea Reading, din Marea Britanie. 

De ce nu ne-am confruntat deja cu o catastrofă de acest gen? Deoarece „polenizatorii sălbatici” (bondarii, sirfidele şi alte animale similare) ne-au fost de ajutor. Asta este vestea bună. În schimb, cea rea este că oamenii de ştiinţă deţin foarte puţine informaţii referitoare la aceste creaturi sălbatice şi la obiceiurile lor de polenizare. Mai mult, s-ar putea ca şi albinele sălbatice să fie expuse la acelaşi risc ca cele crescute de om.

Citeşte mai mult descopera.ro.

Mai multe articole despre:
Europa resurse catastrofă europa