MENIU

Carambol pe o șosea din județul Botoșani. Patru mașini implicate, trei persoane rănite

Foto arhivă

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs, vineri seară, pe drumul european E 58, între localităţile Hudum şi Baisa, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate patru autovehicule.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, dar şi trei ambulanţe alte Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

"Pentru ca circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, pompierii au sablat partea carosabilă, deoarece au fost scurgeri de carburanţi şi resturi de la cele patru autovehicule", a afirmat Lupu.