MENIU

S-au publicat rezultatele la examenul de titularizare. Rata de promovare, 73,85%

<p>REZULTATE TITULARIZARE 2015</p>

Cadrele didactice au aflat azi, 20 iulie, dacă se vor putea angaja în cadrul unei insituţii de învăţământ cu contract pe perioadă nedeterminată, după ce au susţinut examenul de titularizare, începând cu data de 15 iulie. Rata de promovare inregistrată este de 73,85%.

UPDATE 11.55 Rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar din data de 15 iulie, înainte de depunerea contestaţiilor, este de 73,85%, în scădere faţă de 2014, când s-a înregistrat 79,88%, a anunţat printr-un comunicat Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS).

Au fost transmise spre evaluare lucrările a 20.570 de candidaţi. 92 de lucrări au fost anulate la centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs, astfel că numărul candidaţilor cu note a fost 20.478. Dintre aceştia, 40 de candidaţi au obţinut nota 10, 7.649 de candidaţi (37,55%) au obţinut note între 7 şi 10, iar 7.434 de candidaţi (36,30%) au obţinut note între 5 şi 7. Alţi 5.323 de participanţi (26,15%) s-au situat în tranşa de note 1-4,99. Din promoţia curentă, 1.099 de candidaţi (33,86%) au obţinut note peste 7 şi 1.211 de candidaţi (28,94%), note între 5 şi 6,99.

Rezultate Titularizare 2015. Câți candidaţi au promovat examenul

Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (48%), iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (18,47%). La proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 23.793 de candidaţi. 3.187 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 27 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă, iar lucrările a 9 candidaţi au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs.

Contestaţiile la proba scrisă se pot depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene astăzi, 20 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv marţi, 21 iulie, până la ora 15:00. Rezultatele finale se publică la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro/2015 vineri, 24 iulie. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 27 şi 28 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

TITULARIZARE 2015 Peste 27.000 de candidaţi au participat, pe 15 iulie, la examenul de titularizare. Aceştia au concurat pentru cele 4.200 de posturi libere în unităţile de învăţământ din ţară, dintre care 2.528 în mediul urban şi 1.661 în mediul rural.

Potrivit Ministerului Educaţiei, sunt disponibile 4.110 posturi de invăţători, 2.855 de profesori de Limba şi Literatura Română, 2.188 de profesori de Educaţie Fizică şi 1.932 de profesori de Limba şi Literatura Engleză.

Astfel, cei care au susţiut examenul de titularizare vor afla astăzi rezultatele. Acestea vor fi afişate pe http://titularizare.edu.ro/2015 şi la sediile inspectoratelor şcolare.

Totodată, contestaţiile se vor depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene luni, după afişarea rezultatelor, până la ora 21.00, şi marţi, 21 iulie, până la ora 15.00.

Rezultatele finale ale examenului de titularizare vor fi afişate pe http://titularizare.edu.ro/2015 şi la sediile inspectoratelor şcolare judeţene, în data de 24 iulie.

Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 27 și 28 iulie.

Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2015, au fost publicate 4.189 de posturi didactice/ catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (2.528 în mediul urban și 1.661 în mediul rural). Un număr mare de candidați s-au înscris pentru ocuparea posturilor de educatoare/ profesori pentru învățământ preșcolar (4.702), învățători/ profesori pentru învățământ primar (4.110), limba și literatura română (2.855), educație fizică (2.188) și limba și literatura engleză (1.932), arată Ministerul Educației.

Cele mai multe locuri vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată sunt pentru posturile didactice de educatoare/ profesori pentru învățământ preșcolar (994), învățători/ profesori pentru învățământ primar (896) și muzică instrumentală (221).

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.

Candidații care au obținut cel puțin media 5 la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2015, au avut posibilitatea să folosească acest rezultat și în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2015.