MENIU

Când stresul îți face bine

Știai că o doză de stres îți poate face bine? Pentru că te ferește de boli psihice, îți îmbunătățește tonusul, dar are grijă și ca tu să obții performanțe la serviciu. Și asta nu este tot.

Ajută sistemul imunitar

Stresul de moment poate aduce beneficii pentru sistemul imunitar, atunci când activează sistemul de fugă. Este concluzia unui alt studiu realizat în Statele Unite ale Americii. Profesorul Firdaus Dhabhar, coordonatorul cercetării, a explicat care este legătura dintre stres şi imunitate printr-un exemplu: sistemul imunitar nu poate şti că o persoană urmează să sufere o intervenţie chirurgicală. Dar creierul ştie şi eliberează hormoni de stres, pregătind sistemul imunitar pentru a gestiona provocările. Astfel, acea persoană este ajutată să se vindece mai uşor după o operaţie.

Profesorul american specializat în genetică, biologie şi imunologie, citat în jurnalul medical al Universităţii Stanford, a spus că stresul acut durează între câteva minute şi câteva ore. Poate fi vorba și de graba să ajungi la timp la serviciu. Și medicul american Matthew During spune că stresul pe termen scurt, este de ajutor pentru imunitate. Totodată, se pare că acesta crește și nivelul unei substanțe din creier care reduce nivelul unor tumori din organism, însă studiile efectuate în acest sens nu sunt concludente.

Te ajută în situațiile aparent fără ieșire

Avem obiceiul să ne gândim la stres doar ca la un lucru care ne afectează sănătatea, însă acesta are și părțile lui bune. O doză de stres de moment chiar face bine, potrivit oamenilor de ştiinţă americani. Potrivit Danielei Kaufer, de la Universitatea Berkeley, din California, stresul te ajută în cele mai dificile momente.

Citește continuarea articolului pe clickpentrufemei.ro.