MENIU

Canada denunţă o responsabilitate rusă în urma prăbuşirii zborului MH17 în Ucraina

Avion prăbuşit în Ucraina

Premierul canadian Stephen Harper a apreciat joi seara că Rusia este "sursa conflictului actual în regiune", în estul Ucrainei, unde un avion aparţinând companiei Malaysian Airlines care efectua zborul MH17 s-a prăbuşit, probabil doborât de o rachetă, potrivit Mediafax.

"Nu ştim încă cine este responsabil de acest atac, dar continuăm să condamnăm actele de agresiune militară comise de către Rusia şi ocuparea ilegală a Ucrainei (...) ca aflându-se la originea actualului conflict din regiune", a declarat Stephen Harper, citat într-un comunicat.

Avionul de tip Boeing 777, care a plecat de la Amsterdam către Kuala Lumpur, a fost doborât cu o rachetă de tip sol-aer, potrivit unor oficiali americani, fără să se poată preciza, în acest stadiu, originea tirului. Avionul s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei, într-o zonă aflată sub controlul separatiştilor proruşi.

Şeful Guvernului canadian s-a declarat "bulversat şi întristat" de această catastrofă aeriană, notând că printre cele 298 de victime se află un cetăţean canadian.