MENIU

Camelia și Sabrina Voinea reacționează oficial în urma scandalului din gimnastică: „Este o campanie coordonată împotriva noastră”

Sabrina Voinea (foto: Profimedia)

După ce au apărut imagini vechi în care Camelia Voinea își ceartă verbal fiica Sabrina, cele două au reacționat oficial, respingând acuzațiile de abuz și susținând că este vorba despre o campanie coordonată care le afectează imaginea și performanțele sportive.

Filmări apărute recent arată momente tensionate din antrenamentele gimnastei Sabrina Voinea, în care antrenoarea Camelia Voinea, mama sa, o ceartă verbal cu nervi. În imagini, Sabrina pare epuizată și cere să înceteze antrenamentul, însă Camelia persistă cu un ton dur.

În replică oficială dată presei, Sabrina Voinea a negat orice formă de abuz sau constrângere și a solicitat liniște pentru a-și continua pregătirea sportivă. „Îmi știu valoarea și ambiția, nu regret sacrificiile făcute. Cer doar respect și să fim lăsate în pace să ne antrenăm și să reprezentăm România la cel mai înalt nivel,” a declarat Sabrina.

La rândul ei, Camelia Voinea a afirmat că imaginile sunt vechi de peste 10 ani, cunoscute de Federația Română de Gimnastică (FRG) încă de acum doi ani, dar ignorate de oficiali. Ea a calificate acuzațiile de abuz ca fiind „absurde” și a precizat că ieșirile nervoase sunt parte din procesul dur al pregătirii de performanță, dar a respins ferm acuzațiile de agresiune fizică sau psihică.

„Este clar că este vorba despre o campanie coordonată împotriva noastră și care nu poate decât să facă rău sportului românesc, gimnasticii noastre” a adăugat Camelia Voinea.

Reacțiile au venit pe fondul unui scandal amplu în lumea gimnasticii românești, care a atras și atenția conducerii Agenției Naționale pentru Sport, ce a anunțat că va analiza situația și va lua măsurile legale care se impun.

„Am citit cu amărăciune articolele din presă care au preluat niste imagini de acum 10 ani.

Este clar că este vorba despre o campanie coordonată împotriva noastră și care nu poate decât să facă rău sportului românesc, gimnasticii noastre.

Ar trebui să se știe că aceste imagini au mai fost prezentate conducerii federației și acum 2 ani, deci nu este nimic nou, iar oficialii FRG din vechea conducere m-au amenințat si şantajat permanent cu aceste imagini.

Sigur, ca de altfel ca orice părinte și antrenor, și am puterea să recunosc asta, și eu regret că mai ridic tonul, că poate am momente de supărare, de nervi sau de severitate.

Dar ce antrenor nu face asta? Asta este meseria și, ca să ajungi acolo, sus, mai există și momente grele și tensionate.

Nu cred că există vreo mare campioană care să spună că a avut doar lapte și miere în carieră.

Dar de aici până la acuzații absurde precum bătăi sau că îmi abuzez sportivele, este cale lungă, iar aici imi voi rezerva dreptul să imi apar imaginea în justiție pentru astfel de minciuni și denigrări.

Gimnastica este un sport de anduranță, ce implică sute de ore de antrenament, mii de repetări și, nu în ultimul rând, privațiuni acceptate și asumate. Totul pentru un vis.

Eu, în calitate de campioană mondială, vicecampioană europeană, mondială și olimpică, am trăit deja acest vis, am gustat din cupa succesului, am trăit elixirul gloriei!

Nu trăiesc prin Sabrina; ea nu împlinește așteptările mele, ci caută să-și împlinească propriul vis, la rândul său.

Cu aceeași muncă, dăruire și sacrificii asumate.

Cine a trecut printr-o sală de antrenament, pe drumul spre înalta performanță, știe că există momente în care poți ceda emoțional. Dar aceste clipe nu zdruncină comuniunea dintre o mamă și fiica ei, ci o întăresc.

Nu voi mai continua să răspund unor astfel de provocări. Cei care urmăresc să ne distrugă performanțele vor fi dezamăgiți. Nu cedăm, rămânem unite și vom munci la fel ca si până acum, alături de toti cei care ne sprijină și cărora le mulțumim că ne sunt alături. Celorlalți, sper să le răspundem doar prin bucuria pe care Sabrina le-o va aduce românilor, urcând în viitor pe podiumuri mondiale și olimpice“, a scris Camelia Voinea pe pagina de Facebook.

Mai multe articole despre:
camelia sabrina voinea gimnastica scandal