MENIU

Câștigă o tabletă și un smartphone citind cel mai modern site de tech din România

Publicația online Playtech.ro și-a înnoit platforma la acest început de an 2015, cu accent puternic pe mobilitate. Noul Playtech.ro a devenit mai smart, mai organizat, mai flexibil. Design-ul responsive oferă o experiență de navigare și vizualizare optimă, articolele pot fi citite acum cu ușurință de pe orice PC și dispozitiv mobil, tabletă sau smartphone.

”Era nevoie de această schimbare. Suntem în anul 2015 – onest față de cititorii noștri și față de noi înșine, ca publicație tech online, este să ținem pasul cu tehnologia și să optimizăm experiența online a utilizatorilor. Este un must-have în zilele noastre ca o publicație cu profil IT să aibă acest caracter inteligent pe care ți-l dă design-ul responsive.” – Vasile Cămară, manager Playtech.

Playtech.ro va merge în continuare pe conținut high-quality, cu accent solid pe articole proprii, originale, fără a neglija, totuși, informațiile efemere date de noutățile pieței de profil. Secțiunile de conținut au fost reorganizate astfel încât să reflecte cât mai bine direcția editorială a publicației – review-uri la gadget-uri care reprezintă un reper pe piața tech-consumer românească, ghiduri și sfaturi practice, opinii și recomandări atent alese de jurnaliștii Playtech.ro și, nu în ultimul rând, un conținut video consistent și în permanentă dezvoltare. O importanță deosebită în conținutul publicației o va avea în continuare emisiunea PLAYTECH, transmisă la Prima TV.

Cu ocazia lansării oficiale a noii platforme, Playtech.ro va realiza un studiu privind comportamentul online pe mobile. Bineînțeles, această schimbare benefică va fi sărbătorită și printr-un concurs oferit cititorilor, cu premii LG pe măsură.

Află aici cum câștigi premii marca LG!

Mai multe articole despre:
concurs LG smartphone tabletă