MENIU

Câți bani va încasa statul român din petrolul de la Marea Neagră

<p>Guvernul nu vrea să crească nivelul redevenţelor</p>

Gaze Marea Neagră. Statul român va încasa până la 26 de miliarde dolari în următorii 22 de ani din tezaurul de gaze și petrol din Marea Neagră. În prezent, statul român, deși este al 4-lea producător de petrol şi gaze din UE, dar ia doar mărunțiș din redevențele petroliere: circa 272 mil. euro în 2017!

Gaze Marea Neagră. Investiţiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera venituri la bugetul de stat în valoare de 26 de miliarde de dolari şi un plus de 40 de miliarde de dolari la PIB-ul României, până în anul 2040, se arată într-un studiu realizat de Deloitte, la solicitarea Asociaţiei Române a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN).

Gaze Marea Neagră. Cea mai mare sumă, respectiv 9,5 miliarde de dolari, va fi reprezentată de impozitul pe profitul companiilor. Din TVA şi accize vor veni 3,7 miliarde de dolari, din contribuţiile la asigurările sociale - 6,5 miliarde de dolari, iar din redevenţe - 5,5 miliarde de dolari.

Gaze Marea Neagră. Pe de altă parte, după cum au relevat două controale ale Curţii de Conturi, România a pierdut peste 7 miliarde de lei în perioada 2010 - 2015, întrucât preţul de referinţă al gazelor la care se calculează redevenţele petroliere nu a mai fost actualizat din anul 2008.

Gaze Marea Neagră. Bugetul de stat a pierdut încasări de peste 7 miliarde de lei în perioada 2010 - 2015, întrucât preţul de referinţă al gazelor la care se calculează redevenţele petroliere nu a mai fost actualizat din anul 2008.

Conform studiului Deloitte, în aceeaşi perioadă, aceste investiţii vor susţine anual, în medie, peste 30.000 de locuri de muncă.

Analiştii estimează că producţia de gaze offshore se va ridica la 170 de miliarde de metri cubi, din care 35% va fi exportată.

"Există premise ca 65% din acest gaz să fie consumat în România", a declarat Răzvan Nicolescu, senior expert în cadrul Deloitte, luni, în cadrul unei conferinţe de presă cu ocazia lansării raportului.

Companiile petroliere vor investi 15,7 miliarde de dolari în proiectele din Marea Neagră, în perioada 2018 - 2040, conform raportului.

"Din aceste investiţii, 54% vor genera impact pentru economia noastră, restul fiind achiziţii din import", a mai spus Nicolescu.

Calitatea de acţionar se dovedeşte a fi mult mai bănoasă pentru statul român decât administrarea unuia dintre cele mai vaste portofolii de resurse de petrol şi gaze la nivel european, astfel că în ultimii cinci ani valoarea dividendelor colectate a fost de două ori mai mare faţă de cea a redevenţelor încasate, scrie Ziarul Financiar.

„Valoarea redevenţei petro­liere datorate şi încasate pen­tru anul 2017 a fost de 798,21 mil. lei pentru producţia de gaze extrasă şi de 260 mil. lei pentru producţia de petrol extra­să", se arată în datele trans­mise de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), gestionarul loacal al resurselor naturale.

Mai multe articole despre:
redevenţe