MENIU

Bugetul pe 2018, criticat dur de Consiliul Fiscal

Consiliul Fiscal îl contrazice pe premierul Mihai Tudose cu privire la bugetul pe 2018 și spune că scenariul macroeconomic pe care se bazează acesta "este mai degrabă optimist", spunând că "balanța riscurilor este înclinată spre evoluții mai puțin favorabile celor luate în calcul".

Consiliul fiscal a publicat miercuri o opinie preliminară asupra proiectului bugetului pe 2018, afirmând că acest proiect se menține în deja tradiționala politică fiscală prociclică, determinând o adâncire a deviației față de obiectivul pe termen mediu, în contradicție cu regulile fiscale statuate de Legea Responsabilității Fiscal-Bugetare.

Potrivit acestei opinii, una dintre problemele proiectului de Buget 2018 este: situarea deficitului sub plafonul de 3% depinde în mod semnificativ de venituri cu caracter excepțional.

Instituția mai apreciază că "scenariul macroeconomic ales este mai degrabă optimist, ai cărui parametri apar situați în partea superioară a intervalului posibilităților", în condițiile în care în realitate "balanța riscurilor este înclinată spre evoluții mai puțin favorabile celor luate în calcul".

Mai precis: Consiliul fiscal afirmă că "veniturile din TVA prognozate pentru 2018 apăr drept semnificativ supraevaluate, chiar în condițiile utilizării scenariului macroeconomic al CNP", potrivit Ziare.com. Aceast va genera "implicații asupra asigurării finanțării autorităților locale", afirmă Consiliul fiscal,.

Suplimentar, Consiliul consideră: cheltuielile de asistență socială apar drept semnificativ subevaluate. 

Construcția bugetară țintește un deficit situat ușor sub nivelul de referință de 3% din PIB aferent brațului corectiv al Pactului de Stabilitate și Creștere (PSC).

Indiferent însă de nivelul estimat al excesului de cerere (de menționat că persistă diferențe semnificative între evaluările Comisiei Naționale de Prognoză- CNP și cele mai recente evaluări disponibile din partea Comisiei Europene- CE cu privire la dimensiunea ritmului de creștere a PIB potențial și efectiv, evaluările CNP fiind substanțial mai optimiste), construcția bugetară consfințește un derapaj de proporții și care continuă să se lărgească și în 2018 de la exigențele brațului preventiv al PSC, preluate de altfel și în legislația națională prin intermediul LRFB.

Mai multe articole despre:
Consiliul Fiscal buget 2018 bugetul 2018