Borza: Să redăm România românilor

Redăm editorialul lui Remus Borza:

"Tranziția de la o economie etatistă la o economie de piață a fost dificilă și, în egală măsură, dureroasă. Suntem şi astăzi, dupa 25 de ani de capitalism, tributari unor concepte eminamente bolşevice – etatismul economic şi egalitarismul social. Intervenţia statului într-o economie de piaţă nu poate fi interpretată decât ca un factor de frânare a dezvoltării ţării, atât la nivel micro cât şi macroeconomic. Ea poate să reprezinte şi un ajutor de stat de natură să înfrângă principiul competitivităţii, al concurenţei, al liberalizării pieţelor şi libertăţii contractuale sau comerciale.

Egalitarismul social, căruia încă îi suntem tributari, este de asemenea contraproductiv. Oamenii nu sunt egali nici măcar la momentul conceperii lor. Şi, până la urmă, egali în ce? În mizerie? În mediocritate? În promiscuitate? Trebuie să acceptăm această idee, conform căreia unii sunt mai înzestraţi, pot sau îşi doresc mai mult şi nu trebuie să-i pizmuim, să-i urâm pentru asta. O ţară, cu cât are indivizi mai bogaţi, cu atât este mai prosperă. Prosperitatea acestor beneficiari ai tranziţiei se redistribuie, până la urmă, pe orizontala socială. Cu cât dobândesc mai multă avere, cu atât plătesc mai multe taxe la stat. Deci trebuie să promovăm şi să cultivăm spiritul antreprenorial, căci el este izvorul prosperităţii sociale. Urmând zicala din popor – „Să moară şi capra vecinului”, cum un compatriot scoate capul din mocirlă, o întreagă armată de frustraţi îşi unesc forţele să-i dea la gioale nefericitului român care îşi permite să lase o dâră, o urmă sau o cărămidă a trecerii sale prin viaţă şi timp. Înapoi – îi strigă în cor vajnicii apărători ai nimicului de făcut – în haznaua destinului nostru colectiv!

Și ca să reușim trebuie să mai înțelegem un lucru: nimic fără trudă, inspirație, viziune, sacrificiu, asumare și multă muncă nu se poate construi. Cheia tuturor reuşitelor este munca pe care noi am pus-o la stâlpul infamiei după 1990. Am făcut tot ceea ce se putea pentru a o goli de conţinut, de semnificaţie, mesaj şi simbol. Munca bine făcută reprezintă fundația și temelia unui viitor prosper pentru noi și copiii noștri.

Pe lângă o muncă responsabilă, asumată şi creatoare, România mai are nevoie de o clasă antreprenorială puternică, care să obstaculeze tendinţa hegemoniala a marilor corporaţii care văd oportunităţi în deschiderea pieţelor într-o economie globalizată. Aceste multinaţionale au deja rutina exerciţiului economic şi au o cifră de afaceri de ordinul miliardelor şi implicit o altă forţă de penetrare. Dacă nu mai ai nimic al tău, devii no man’s land. Aşa este şi cu capitalul autohton. Orice ţară ia nişte minime măsuri protecţioniste, indiferent de modelul de piaţă. Şi Germania, şi Anglia, şi Franţa au astfel de măsuri prin care să stimuleze, să încurajeze şi să protejeze capitalul autohton. Noi nu am luat astfel de măsuri protective şi acum se vede. Am devenit o piaţă de desfacere pentru multe industrii. Noi, care în multe domenii aveam poziţii de top. Până la urmă trebuie să ne adaptăm politicile economice în acord cu interesul naţional care reclamă întărirea clasei antreprenoriale şi a capitalului autohton, ce reprezintă veritabile motoare de creştere economică şi piloni de stabilitate socială.

Daca vindem totul cu nesăbuinţă, la ce condamnăm generaţiile care vin, dacă nu la sărăcie? Le facem iar vasali? Suntem tributari încă aceleiaşi filosofii de viaţă, încrustată în ADN-ul naţiunii române, «capul plecat sabia nu-l taie!» Ce înseamnă asta dacă nu laşitate şi trădare, abandon şi resemnare? Arătaţi-mi ce altă naţiune are o astfel de filosofie? Nici una! Am platit tribut în fete virgine Înaltei Porţi, ne-am cedat tezaurul la ruşi şi acum aşteptăm lumina de la Marele Licurici. Dintotdeauna am pupat inelul unora mai mari, pentru că dintotdeauna ne-a fost frică să fim noi înşine mari.

Din păcate, toate guvernele şi guvernările de după ‘90 au discriminat firmele româneşti şi implicit clasa antreprenorială şi capitalul autohton. Să vorbim de sistemul energetic, unde în ultimii 4 ani am dobandit o oarecare expertiza. Firme precum UCM Reşita, Romelectro, Hidroconstrucţia, ISPH, Energomontaj sunt cele care au clădit de la zero sistemul energetic national, lăsându-ne o zestre de peste 24.000 MW. După ‘90, aceste firme au devenit indezirabile. Nici una dintre ele nu s-a mai calificat la vreo lucrare de retehnologizare! Aceste lucrări, ce depăşesc ca valoare 1 miliard de euro, au fost date cu încredinţare directă, fără parcurgerea unor proceduri de licitaţie, către doar două firme străine. Evident că având acest monopol, au practicat preţuri exorbitante şi au executat lucrări de o calitate discutabilă.  Când, într-un târziu, statul român a realizat că firmele românești au fost discriminate ani de zile, timp în care toate lucrările de infrastructură publică au fost încredinţate unor firme străine prin nesocotirea interesului public, a încercat să repare această greşeală. Dar, pentru multe dintre firmele româneşti care au pus umărul la industrializarea României, care au clădit sistemul energetic naţional, care au dezvoltat reţeaua de drumuri şi căi ferate, era prea târziu. Pentru simplul motiv că ele dispăruseră de pe piaţă. Acele puţine care s-au încăpăţânat să reziste unei tranziţii economice nemiloase şi unei concurenţe neloiale din partea firmelor străine sunt astăzi decapitalizate, fără lucrări de referinţă şi cu o cifră de afaceri care le descalifică în orice achiziţie publică. Suntem singura ţară care, într-un mod sălbatic şi inconştient, şi-a exploatat resursele primare şi a exportat tot ce înseamnă materie primă, punând astfel pe butuci tot ceea ce ar fi trebuit să fie industrie prelucrătoare. Am devenit importator net de carne, fructe, legume, cereale. S-au făcut nişte greşeli impardonabile în domeniul agriculturii. Doar am fost grânarul Europei cândva.

Şi totuşi firmele româneşti se încăpăţânează să supravieţuiască într-un mediu economic şi politic ostil şi chiar să facă performanţă. Deşi deţin doar 33% din cifra de afaceri generată la nivelul României, au raportat în perioada 2008-2014 un sold al profitului net de 55 miliarde lei, de 25 de ori mai mult decat soldul profitului net raportat în aceeaşi perioadă de către companiile straine ce activează în România şi care deţin 67% din cifra de afaceri a ţării. Performanţa este cu atât mai notabilă cu cât societăţile româneşti n-au beneficiat nici de ajutoare de stat, nici de facilităţi fiscale şi nici de contracte generoase pe bani publici. Firmele româneşti rămân cu profitul în ţară, îl reinvestesc sau îl pun “la ciorap”, spre deosebire de cele străine care îşi externalizează masiv profitul", mai scrie Remus Borza.