MENIU

Boala limbii albastre a ajuns şi la zimbrii din Munţii Ţarcu

Stare de alertă în Munții Țarcu, unde doi zimbri adulți au fost găsiți fără viață, în urma contaminării cu virusul limbii albastre. 

Boala care face ravagii în fermele de oi și vaci a lovit și pădurile Armeniș, din Munții Țarcu, județul Caraș Severin, zonă în care au fost aduși 17 zimbri, din mai multe țări europene, respectiv din rezervațiile din Suedia, Germania, Polonia, Slovacia și Italia, informează publicația EVZ. 

Un preot i-a binecuvântat, iar autoritățile locale au promis că animalele nu vor fi braconate. Bucuria a fost de scurtă durată: Prâslea, primul pui născut pe meleaguri românești, a murit în luna august.

„Puiul a suferit de pasteureloză, o boală infecțioasă microbiană care apare la astfel de animale, vara”, a declarat Radu Tătaru, purtătorul de cuvânt al DSV Caraș Severin.

Zilele trecute, însă, autoritățile au intrat în alertă: alți doi zimbri, de data aceasta adulți, au murit. Cadavrele au ajuns la DSV Caraș Severin, iar medicii veterinari au pus diagnosticul.

„În urma analizelor noastre s-a confirmat suspiciunea de «blue tongue». Analizele au fost trimise la București, pentru confirmarea oficială. «Limba albastră» este o boală virotică ce se manifestă la rumegătoare. E transmisă de niște musculițe foarte mici, care mușcă animalele și care, probabil, s-au înmulțit în urma ploilor, alternate cu călduri mari în zonă. Acum ne punem problema tratării celorlalți zimbri. Nu îi putem vaccina, pentru că ar trebui să avem confirmarea că sunt perfect sănătoși, astfel că ne gândim să le aplicăm tratament cu antibiotic, prin împușcare cu seringi cu substanță, căci animalele trăiesc în semi-libertate”, a mai spus Tătaru.

Zimbrii aduși în Munții Țarcu s-au integrat în ecosistemele din zonă și vor avea la dispoziție o zonă sălbatică, ce se întinde pe 59.000 de hectare.