MENIU

Biscuiţi expiraţi, distribuiţi la şcoală prin Programul Cornul şi Laptele

Programul Cornul şi Laptele se află în mijlocul unui nou scandal. Copiii de la o şcoală din Câmpina au primit biscuiţi expiraţi de mai bine de două luni.

Chiar dacă niciunul dintre elevi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, părinţii au cerut explicaţii conducerii şcolii, care a început o anchetă. Probleme au mai fost în judeţul Prahova unde zeci de elevi au ajuns la spital, după ce au băut lapte alterat.

Din octombrie, 400 de elevi de la Şcoala centrală din Câmpina au primit în cadrul programului "Cornul şi laptele" biscuiţi expiraţi. După ce au văzut termenul de valabilitate de pe ambalaje, copiii le-au atras atenţia profesorilor şi apoi conducerii unităţii de învăţământ. Incidentul i-a revoltat pe părinţi, scrie stiri.tvr.ro.

Autorităţile au început o anchetă şi au constatat cu stupoare că pe unele etichete termenul de valabilitate a fost modificat cu pixul, ca să apară anul 2016, în loc de 2015.
Mai multe articole despre:
elevi Cornul şi Laptele produse expirate