MENIU

Bilanțul autorităților, la finalul încă unei zile ploioase. 86 de localități din 22 de județe și Capitala, afectate. 1.598 gospodării fără curent

Bilanțul autorităților, la finalul încă unei zile ploioase

Pompierii au intervenit, de la emiterea codului de vreme rea până miercuri la ora 18:00, pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile în 86 de localități din 22 de județe și în municipiul București, unde au evacuat apa din mai multe imobile inundate, anexe, curți și au îndepărtat copacii căzuți.

"Intervențiile au avut loc în județele Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Călărași, Dolj, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vrancea, Vâlcea și în municipiul București", informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Salvatorii au acționat pentru evacuarea apei din 79 imobile inundate (58 case, șase beciuri, nouă demisoluri ale unor blocuri de locuințe, un operator economic, cinci instituții publice), nouă anexe gospodărești, 146 curți și șapte străzi, îndepărtarea unor elemente de construcție de la opt imobile și degajarea a 74 copaci și a doi stâlpi de electricitate, fiind avariate 40 autovehicule.

La nivel național, în perioada menționată au fost salvate patru persoane, trei în Constanța și una în Prahova.

Anunț de ultim moment al meteorologilor. Se prelungește Codul roșu? VIDEO

Din cauza vântului puternic au fost suspendate manevrele în toate porturile din județul Constanța.

Circulația rutieră este închisă pe DN 2A și pe DJ 224 în județul Constanța și a fost temporar afectată pe două drumuri naționale - DN 1 în județul Ilfov și DN 6 în județul Caraș-Severin -, din cauza unui copac căzut pe carosabil, a rocilor desprinse de pe versanți, precum și din cauza acumulărilor de apă și aluviuni pe carosabil.

Au fost înregistrate avarii în alimentarea cu energie electrică în 17 localități din județele Dâmbovița, Prahova, Vaslui și Vrancea, însumând un număr de aproximativ 13.100 consumatori finali nealimentați.

"La momentul acesta, din punctul de vedere al alimentării cu energie electrică, sunt afectate trei localități din județul Vrancea, însumând un număr de aproximativ 210 consumatori finali nealimentați și se intervine pentru remedierea situațiilor semnalate", precizează sursa citată.

La momentul raportării sunt intervenții în desfășurare pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice în județele Constanța, Galați și Teleorman. 

Peste 20.000 de puncte de consum, nealimentate în urma fenomenelor meteo extreme; 1.598 gospodării fără curent la 17 

Peste 20.000 de puncte de consum era nealimentate miercuri dimineața în urma fenomenelor meteo extreme, iar la ora 17:00 mai erau 1.598 gospodării fără curent electric, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan.

Cod roșu de ploi. Ce este acvaplanarea? Cum trebuie să frânezi dacă e apă pe șosea VIDEO

"Vreau să vă spun că, până în momentul de față, în urma fenomenelor meteo severe au fost peste 20.000 de puncte de consum nealimentate, cu un vârf în aceasta dimineață, la ora 8:00. Au fost în toată această perioadă echipele pe teren, sute de echipe în teren. Am date actualizate la ora 17:00. În momentul de față, din cele aproximativ 20.000 de locuri de consum nealimentate azi-dimineață la ora 8:00, mai aven nealimentate 1.598 de locuri de consum", a spus Bogdan-Gruia Ivan, după ședința Comandamentului Energetic.


Conform previziunilor, alimentarea acestora se va face până la ora 20:00, a adăugat ministrul.

"Vorbim despre județe din Sudul Moldovei, Muntenia, Dobrogea, care au fost afectate de aceste fenomene, inclusiv municipiul București. Atât ploaia, cât și vântul, au dus la avarii referitoare la rețele, rețele de medie și joasă tensiune. Rețelele de înaltă tensiune nu au fost afectate în această perioadă, doar cele de joasă și medie tensiune. Sunt fenomene meteo care au afectat inclusiv rețelele, inclusiv stâlpii, din cauza căderilor de copaci, și a vântului și averselor de apă", a subliniat Bogdan-Gruia Ivan.

Întrebat de jurnaliști dacă sunt zone în care se așteaptă întreruperi de energie electrică, el a afirmat că nu se poate spune "unde o să cadă copacii în avans", dar la nivelul fiecărui operator există cel puțin 20-30 de echipe pregătite să intervină, iar în prezent sunt 120 de echipe în teren.

Încă 3 ore de coșmar pentru constănțeni! Meteorologii au PRELUNGIT Codul ROȘU de ploi abundente