„Bihoreanul cu opinci” menține vie arta încondeierii ouălor - Povestea unui tânăr care duce mai departe tradiția strămoșească
Meșteșugul încondeierii ouălor a devenit o raritate în România și sunt tot mai puține îndeletnicirile vechi care hrăneau în trecut familii întregi. În câteva zone din țară, răzleț, se mai întâlnesc artizani de odinioară și îi putem număra pe degete pe cei rămași pe baricadele înfrumusețării ouălor de Paște prin metode autentice.
Flavius Boiț, cunoscut și sub apelativul „Bihoreanul cu opinci” știe tot ceea ce este legat de modelarea oului și își amintește cu nostalgie de vatra satului în care a copilărit. S-a născut într-o localitate din Bihor, care practica această îndeletnicire și vrea să ducă mai departe dinastia încondeierii ouălor. Deși nu găsește întotdeuna pământ fertil pentru promovarea culturii sale, el nu se dă bătut și luptă cu toate forțele pentru a promova nevoia reală de repere autentice.
„Sunt „Bihoreanul cu opinci” (Flavius Boiț) dintr-un deal de sat al „Țării Beiușului” care a crescut cu ouăle tărcate (ouă închistrite) în casă, mătușa Tița (sora bunicului) tărca ouă în fiecare an de Sfintele Paște.
De luni până joi se alegeau cele mai albe și mai mari ouă din cuibare, iar în Vinerea Mare se tărcau ouale, punea mătușa într-o cutie (o cutie de cremă de ghete) un colț de ceară și cu coada la o bizarcă (condei/chișiță) scotea pupul de la ciurul plitei să pună ceara la topit, îmi spunea că ouăle trebuiau tărcate până la prânz și roșite până în asfințit.
În Duminica de Paște se ducea un coș mare cu ouă să fie sfințite la Biserică, în coș era un ou special care se dădea preotului, iar apoi într-o parte erau ouăle care se împărțeau atât copiilor, cât și bătrânilor și în cealaltă parte erau ouăle pentru casă, acest schimb pe schimb brăzda chipurile tuturor cu zâmbete.
Odată ajunși acasă, găzdoaia se ducea în grajd la animale cu un ou pe care îl așeza deasupra grinzii, se spunea că acest ou proteja animalele de deochii, să nu ia nimeni laptele de la vaci, să nu se îmbolnăvească mai ales cele gestante, oul era ținut tot timpul anului. Alt ou se ducea la păsări ca semn de recunoștință se alduiau (binecuvântau) să facă ouă mari în următorul an, sa fie sănătoase, și nu în ultimul rând un ou se ducea în grădină, acesta se îngropa în pământ să fie roditor și bogat în cultivarea cerealelor și a legumelor.
Așa am crescut, așa au fost primii 7 ani din viață! Deseori închid ochii și mă rog să nu uit glasul mătușii, grija pe care mi-o purtau bunicii, mirosul de ceară arsă în ciurul de la sobă, gustul cozonacilor cu nucă, s.a.m.d.
Când m-am despărțit de mătușa mea, mi-am promis că voi transmite celor care știu să mă asculte cât de bogată (spiritual) era viața satului”, ne-a povestit meșteșugarul.
Acesta vorbește cu mândrie despre modul în care face artă pe ou, despre simbolurile care se regăsesc cei mai mult pe operele sale „muncite”, așa cum îi place să le numească.
„Ce însemna pentru mine a duce tradiția mai departe? Ei bine, nu e un lucru ușor, dar nici greu, nu e ușor pentru că trebuie să vorbești arhaic despre cât de bogată în tradiții și obiceiuri era viața satului de odinioară, trebuie de fiecare dată să mă prezint impecabil în fața celor care mă ascultă, practic retrăiesc de fiecare dată acele momente ori de câte ori vorbesc despre ele, este ușor dacă ești crescut în vatra satului, dacă ai stat pe genunchii bătrânilor să le asculți legendele care te făceau să nu-ți fie foame nici somn pentru că le-aș fi ascultat într-una.
Cu toate că fac parte dintr-o generație tehnologizată, am înrudit tradiționalismul cu modernismul și am transpus atât pe ouă acest lucru, cât și în lămpile pe care le-am creat special ca dispozitive care topesc ceara și o mențin caldă la o temperatură optimă și constată.
Acesta este traista pe care o port pe umăr și mă străduiesc să culeg informații pe care să le adun în ea, pe baza acestor informații dăruiesc mai departe noilor generații și nu numai tot ce este mai frumos despre arta împristirii ouălor.
Dacă e să vorbesc despre un motiv anume pe care îl transpun pe ou, n-as putea pune un deget pe unul dintre ele pentru că mai altele 9 care vor să-și aleagă și ele la rândul lor câte un simbol preferat, așa că cele mai des întâlnite simboluri pe care le scriu pe ouă sunt: ștergarul (sub diverse forme) țesăturile, calea rătăcită, biserica, Crucea Paștelui, calea rătăcită și pomul vieții”, a mai spus Bihoreanul cu opinci.