MENIU

Bătaie ca în filme într-un restaurant din Buzău

Bătaie ca în filme într-un restaurant din Buzău

Mai multi scandalagii au reusit să ascundă mai bine de o săptămâna o încăierare pe viaţă şi pe moarte, iscată în noaptea de 16 spre 17 ianuarie, într-un local din municipiul Buzău.

După ce au aflat despre incidentul violent, acesta nefiind anunţat la 112, poliţişti au efectuat patru percheziţii domiciliare la protagoniştii altercaţiei.

De asemenea, au fost puse în executare 16 mandate de aducere emise de Judecătoria Buzău. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor o sabie tip macetă de provenienţă spaniolă şi o bâtă din lemn.

Din cercetări a reieşit că în noaptea de 16 spre 17 ianuarie, persoanele vizate, în timp ce se aflau în local, prin violenţe şi ameninţări au tulburat ordinea şi liniştea publică. Totodată, din verificări, a reieşit faptul că persoanele implicate au folosit fără drept obiecte periculoase.

Şase persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani din judeţul Buzău au fost reţinute de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de „tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, în cursul zilei de 27 ianuarie urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Sursa: reportezbuzoian.ro

Mai multe articole despre:
bătaie dosar penal Buzău tineri BATE săbii