MENIU

BARBARA WALTERS, o legendă a televiziunii americane, SE RETRAGE din activitate

O legendă a televiziunii SE RETRAGE vineri din activitate

Barbara Walters, în vârstă de 84 de ani, o legendă a jurnalismului de televiziune din SUA, renumită pentru interviurile sale cu celebrităţi precum Fidel Castro, Barack Obama şi Monica Lewinsky, se va retrage din activitate vineri, punând astfel capăt unei cariere de 53 de ani, potrivit AFP.

Barbara Walters va prezenta vineri pentru ultima dată emisiunea sa "The View", care este difuzată zilnic de televiziunea americană ABC.

Totodată, televiziunea ABC a pregătit pentru aceeaşi seară o retrospectivă specială de două ore, pentru a-i aduce un omagiu jurnalistei Barbara Walters.

ABC a anunţat, la începutul lunii aprilie, într-un comunicat de presă, că "Barbara Walters va spune «la revedere» emisiunilor de televiziune zilnice". În acelaşi comunicat, a fost făcută precizarea că Walters va continua să producă emisiunea sa "The View" şi va continua să aibă apariţii punctuale în acest program.

Barbara Walters, care a intervievat pe parcursul carierei sale câteva sute de vedete din showbiz şi personalităţi din alte domenii, a devenit, în 1976, prima femeie din lume care a prezentat un buletin informativ de seară la o televiziune.

Şi-a început cariera în 1961, la NBC, unde era coprezentatoare a emisiunii matinale "Today", înainte de a se alătura echipei de la ABC în 1976. Pentru această televiziune a fost pentru coprezentatoare a emisiunii "20/20" şi a lansat apoi "The View", în 1997.

"În această industrie există legende, există mituri şi există Barbara Walters", a declarat, la începutul lunii aprilie, Robert Iger, preşedintele Walt Disney Company, grupul care deţine televiziunea ABC.

Luni, noul sediu din New York al televiziunii ABC a primit numele celebrei prezentatoare americane. În acest context, Robert Iger a salutat din nou cariera Barbarei Walters, care a ajuns la o dimensiune care "îţi taie răsuflarea".

La rândul său, Barbara Walters a declarat că singurul lucru pentru care îşi doreşte să fie recunoscută este acela de deschizător de drumuri pentru toate "femeile formidabile" care lucrează în această industrie.

De-a lungul anilor, Barbara Walters a realizat peste 800 de interviuri, inclusiv cu personalităţi politice precum Fidel Castro, Anwar Sadat, Menahem Beghin, Boris Elţîn, Bashar al-Assad şi toţi preşedinţii şi primele doamne din Statele Unite, începând cu administraţia Richard Nixon şi până în prezent.

Margaret Thatcher, Indira Gandhi, Vladimir Putin, Saddam Hussein, dar şi Katharine Hepburn, Anna Wintour, Michael Jackson, Harrison Ford, Tom Cruise şi Angelina Jolie s-au aflat, de asemenea, pe lunga listă de celebrităţi intervievate de Barbara Walters.

Cea mai mare audienţă din palmaresul Barbarei Walters rămâne cea înregistrată în 1999, când jurnalista a intervievat-o pe Monica Lewinsky, cu privire la relaţia pe care aceasta a avut-o cu preşedintele SUA Bill Clinton: 74 de milioane de telespectatori au urmărit acest interviu exclusiv acordat Barbarei Walters.

Barbara Walters a fost căsătorită de patru ori, dintre care de două ori cu acelaşi bărbat. Ea este mama unei fiice adoptive.

Mai multe articole despre:
retragere emisiune abc Barbara Walters