MENIU

Începe construcţia unei noi linii de metrou. Un sobor de preoți va sfinţi lucrarea

Joi, 16 aprilie, Metrorex demarează lucrările la tronsonul de metrou Parc Bazilescu - Străuleşti din Magistrala 4 de Metrou.

Maşinăria care va săpa tunelul de metrou va fi sfinţită şi botezată cu numele de Parascheva, scrie Economica.net. Potrivit unui comunicat al Regiei, un sobor de preoţi va sfinţi şi boteza „cârtiţa" gigantică ce va săpa tunelul viitoarei linii de metrou. Aceasta va purta numele de Parascheva, pentru „protejarea metroului şi a oamenilor care îl vor utiliza".

Practica "botezului" utilajelor care sapă la metrou a fost instituită pe Magistrala 5 de Metrou Dumul Taberei - Eroilor, unde cele două utilaje de săpat tuneluri au fost botezate Varvara şi Filofteia.

La ceremonie vor participa reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Ministerului Finanţelor. După sfinţirea echipamentului vor începe lucrările de execuţie a tunelelor.

Finalizarea lucrărilor de extindere a Magistralei 4 de metrou cu două noi staţii, Parc Bazilescu şi Lac Străuleşti, este de 30 luni de la semnarea contractului, valoarea totală a proiectului fiind de 1,115 miliarde de lei. Practic, în 2018 acest tronson ar trebui să fie funcţional. Detalii...

Mai multe articole despre:
metrorex metro linie metrou construcție metrou