MENIU

Avocata prinsă când lua 12.000 de lei pentru intervenţii în dosare a fost arestată

Avocata prinsă când lua 12.000 de lei pentru intervenţii în dosare a fost arestată

Avocata din Baroul Bucureşti care a fost prinsă în flagrant, luni, în timp ce lua 12.000 de lei de la un bărbat pentru a interveni în mai multe dosare deţinute de acesta şi care se aflau pe rolul instaţelor ori parchetelor a fost arestată pentru 30 de zile.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, Cristian Pup, a declarat corespondentului MEDIAFAX că magistraţii acestei instanţe au decis, marţi seară, arestarea preventivă a avocatei Ramona Elena Joldes, pentru o perioadă de 30 de zile.

Decizia Curţii de Apel Timişoara nu este una definitivă.

"Decizia Curţii de Apel Timişoara în acest caz nu este definitivă, ea poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De altfel, a şi fost atacată, urmând să se judece în termen de cinci zile", a declarat Pup.

Avocata Ramona Elena Joldes, din Baroul Bucureşti, a fost reţinută pentru trafic de influenţă după ce a fost prinsă în flagrant, luni, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Timişoara, când primea 12.000 de lei de la un client, căruia i-ar fi cerut banii pentru a interveni la judecători şi procurori care aveau în lucru cauze civile şi penale ale acestuia.

Potrivit ordonanţei de reţinere, în perioada martie 2013- aprilie 2014, avocata Ramona Elena Joldes a pretins unei persoane, denunţătoare în cauză, suma totală de 16.500 de lei, din care a primit 2.000 de lei. Avocata i-ar fi promis denunţătorului că prin influenţele pe care le are asupra unor judecători şi procurori învestiţi cu judecarea sau soluţionarea cauzelor civile şi penale ale acestuia de la instanţele sau parchetele din Timiş, în schimbul sumelor de bani pe care le va remite acestora, va interveni în scopul soluţionării lor favorabile.

Astfel, la 13 mai 2013, avocata Ramona Elena Joldes a pretins de la denunţător suma de 16.500 de lei, pentru soluţionarea în interesul denunţătorului a două dosare civile aflate pe rolul Judecătoriei Timişoara, respectiv a două dosare penale, de la Parchetul Judecătoriei Timişoara şi de la Parchetul Curţii de Apel Timişoara.

"Ca urmare a activităţilor persuasive ale inculpatei, denunţătorul i-a remis suma totală de 2.000 lei (din care 1.000 lei în data de 19 martie 2014 şi 1.000 lei la data de 7 aprilie 2014). În cadrul celor două întâlniri, când denunţătorul a remis sumele de câte 1.000 lei, inculpata Joldes Ramona Elena, pentru a-i întări martorului convingerea că dosarele nu pot fi soluţionate favorabil decât în modul propus anterior de către ea, a încercat să-i explice că judecătorii şi procurorii la care a făcut referire anterior, precum şi un poliţist sunt prieteni şi apropiaţi ai săi, unii chiar foşti colegi şi că ei o ghidează în ce priveşte demersurile care trebuie făcute pentru a nu fi create suspiciuni cu privire la soluţionarea dosarelor", au mai notat procurorii în ordonanţa de reţinere.

Avocata a susţinut că suma de 1.000 de lei primită în 19 martie ar fi remis-o unui judecător care, ulterior, ar fi predat-o personal procurorilor care ar avea în instrumentare dosarele penale. Aceasta a mai spus că ar fi dat, din banii ei, suma de 1.500 de lei, aceluiaşi judecător, pentru a fi daţi aceloraşi procurori.

În ce priveşte dosarele civile, avocata Ramona Elena Joldes ar fi spus că suma de bani pe care denunţătorul urma să o plătească pentru "cumpărarea" serviciilor judecătorilor va fi precizată ulterior, respectiv cel mai târziu în 28 aprilie.

"Ca urmare, în ziua respectivă, inculpata a trimis un mesaj scris la numărul de telefon al denunţătorului, arătând că acesta trebuie să pregătească suma de 2.700 de euro pentru cei trei magistraţi judecători, sens în care inculpata i-a şi solicitat denunţătorului o întâlnire în cursul aceleiaşi zile de 28 aprilie 2014, precizând s-a bazat pe acordul şi pe confirmarea denunţătorului că dispune de toţi banii", au mai arătat procurorii în ordonanţa de reţinere.

În această cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Mai multe articole despre:
arestat mită avocat dosare intervenţie