MENIU

Avion prăbușit la Bacău. Piloții s-au catapultat și au fost recuperați

Avion prabusit la Bacau

Un avion militar IAR 99 Șoim s-a prăbușit la Băcău cu scurt timp în urmă, transmite Realitatea TV. Cei doi piloți au reușit catapultarea și sunt în stare bună, ei au căzut într-un lac de acumulare, dar au fost recuperați.

UPDATE: Comandorul Marcel Breşug, şeful de stat major al Bazei 95 Aeriană ”Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, şi căpitan-comandorul Iulian Pena, instructor-şef zbor în cadrul aceleiaşi unități militare, s-au catapultat astăzi, 16 iulie, în jurul orei 13.30, la 5 kilometri vest de localitatea Nicolae Bălcescu din județul Bacău, deasupra Lacului Galbeni.

Piloţii au fost recuperaţi de echipele de căutare-salvare ale bazei aeriene și se află în stare stabilă. Un elicopter SMURD execută deja, la această oră, un zbor pentru evacuarea primului dintre piloţii recuperaţi către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", din București, urmând ca cel de-al doilea să fie transportat la acelaşi spital cu un avion de tip C-27J Spartan, din cadrul Forţelor Aeriene Române, configurat pentru evacuare medicală.

Comandorul Breşug, în vârstă de 41 ani, are la activ peste 1.000 de ore de zbor pe aeronava IAR 99 Şoim, iar căpitan-comandorul Pena, în vârstă de 40 de ani, are o experienţă de zbor de aproape 450 de ore pe aeronava menţionată.

Aeronava militară decolase în jurul orei 13.20 din baza aeriană pentru a executa un zbor de verificare tehnică.

După aproximativ 10 minute de zbor, piloţii s-au catapultat, aeronava prăbușindu-se în zona menționată, în afara ariilor locuite.

Din ordinul ministrului apărării naţionale a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestui incident aviatic și a fost sesizat Parchetul Militar. Totodată, potrivit procedurilor-standard, au fost sistate zborurile cu acest tip de aeronavă până la finalizarea anchetei de specialitate.

Un avion militar IAR 99 Șoim s-a prăbușit, luni după ora 13, în județul Băcău. Piloții au reușit catapultarea și sunt în stare bună, potrivit unui comunicat MApN.

"O aeronavă de tip IAR 99 Șoim cu dublă comandă din Baza 95 Aeriană ”Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” de la Bacău s-a prăbușit astăzi, 16 iulie, în jurul orei 13.30, în zona localității Nicolae Bălcescu, județul Bacău.

Cei doi piloți au reușit să se catapulteze, echipele de salvare sunt în legătură cu ei și au început deja operațiunile de recuperare.

Conducerea Bazei 95 Aeriană a pus în aplicare de urgență planul de intervenție în astfel de situații.

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, împreună cu șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, sunt deja în drum spre locul producerii incidentului.

De asemenea, conform procedurilor, o comisie numită la nivelul Statului Major al Forțelor Aeriene va investiga  cauzele producerii evenimentului.

Vom reveni cu informații despre starea piloților de îndată ce acestea vor fi disponibile."

Incidentul a avut loc în comuna băcăuană, Nicolae Bălcescu, informează Realitatea de Bacău.

Avionul de școală aparține Garnizoanei Bacău și decolase de la Baza Aeriană Bacău într-o misiune de antrenament. Mai multe echipaje de Poliţie şi de la ISU Bacău au plecat în zona în care s-a produs accidentul aviatic.

Informația a fost confirmată de ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, care a declarat că se deplasează la fața locului împreună cu șeful Statului Major.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a afirmat, la Realitatea TV, că  au început procedurile standard în cazul unui asemenea accident.

Întrebat dacă aparatul de zbor era modernizat, Mihai Fifor a spus că este foarte greu să răspundă la această întrebare.

În urmă cu o săptămână, un avion Mig 21 Lancer, care participa la mitingul aerian organizat cu prilejul Zilei Porţilor deschise de la Baza Aeriană Borcea, s-a prăbușit, în apropiere de Feteşti.

Mai multe articole despre:
avion prăbuşit avion prabusit Bacau