MENIU

Avertizare de INUNDAȚII până miercuri după-amiaza: râurile din șapte județe, sub Cod galben

Avertizare de inundații până miercuri după-amiaza: râurile din șapte județe, sub Cod galben/ Arhivă foto

Hidrologii au emis, marți, o avertizare Cod galben de inundații valabilă până miercuri după-amiaza, ce vizează râurile din șapte județe ale țării. 

Astfel, potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 17 februarie, ora 16:00 - 18 februarie, ora 14:00, pe cursuri de apă din județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Constanța și Tulcea, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și de niveluri, cu probabilitatea depășirii Cotelor de atenție.

INHGA menționează că populația din județele vizate este sfătuită să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă aflate sub atenționare, să nu traverseze zonele inundate și să ia măsuri preventive pentru protejarea bunurilor.

De asemenea, este recomandată respectarea indicațiilor autorităților locale și ale structurilor pentru situații de urgență, în vederea limitării efectelor posibile ale fenomenelor hidrologice prognozate.