MENIU

Avertisment dur adresat de Obama lui Vladimir Putin

Președintele american, Barack Obama, a avertizat duminică la Brisbane că, dacă omologul său rus, Vladimir Putin, va continua să alimenteze conflictul din estul Ucrainei, Rusia va rămâne izolată de comunitatea internațională, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

"Dacă el continuă să încalce dreptul internațional, să încalce acordul asupra căruia s-a angajat cu câteva săptămâni în urmă, izolarea cu care se confruntă în prezent Rusia va continua", a declarat Obama, într-o conferință de presă susținută în finalul G20.

Liderul de la Casa Albă s-a referit la acordul de încetare a focului, semnat în luna septembrie la Minsk, între Ucraina și separatiștii proruși, care controlează zonele din estul acestei foste republici sovietice.

Cu puțin timp înainte de începerea conflictului din aceste regiuni între Kiev și rebelii sprijiniți militar de Rusia, potrivit Occidentului, Moscova a anexat în luna martie peninsula ucraineană Crimeea, pe care autoritățile prooccidentale ucrainene speră să o recâștige.

Comunitatea internațională, a mai spus Obama, într-o aluzie aparentă la conflictul ucrainean, trebuie să se arate "foarte fermă în legătură cu cerința de a face să fie respectate principiile fundamentale".

"Unul din aceste principii este că nu pot fi invadate alte țări sau nu pot fi finanțați mandatari și sprijiniți într-un mod care să dezintegreze o țară care are alegeri democratice", a afirmat Obama.

Rusia neagă vehement orice prezență a sa militară în Ucraina, așa cum afirmă cu regularitate autoritățile prooccidentale de la Kiev.

Mai multe articole despre:
avertisment Obama Vladimir Putin dur adresat