MENIU

Au găsit țapul ispășitor. Prima condamnare cu închisoare în mega-scandalul emisiilor trucate

Inginerul mazilit

A fost găsit primul țap ispășitor în mega-scandalul emisiilor trucate care a aruncat în aer industria auto. În timp ce granzii care conduc marile corporații auto sunt încă bine-mersi, un biet inginer de la Vokswagen a încasat-o dur.

Un fost inginer de la Volkswagen a fost condamnat de un tribunal american la trei ani și patru luni de închisoare pentru rolul jucat în scandalul motoarelor diesel trucate de producătorul german pentru a ascunde emisiile reale de noxe, relatează Agerpres.

Tribunalul din Detroit l-a condamnat pe James Liang și la plata unei amenzi de 200.000 de dolari.

Liang, de 63 de ani, a fost responsabil cu respectarea normativelor privind motoarele diesel ale VW în Statele Unite ale Americii în perioada 2008 și 2016 și prima persoană acuzată de autoritățile americane.

Alți șase directori ai companiei au fost acuzați în ianuarie 2017 pentru rolul lor în scandal.

Mai multe articole despre:
Volkswagen VW scandalul emisiilor