MENIU

Atac sângeros într-un bar din Dej. "Au venit să ne omoare"

Clienţii unui bar susţin că în timp ce stăteau la mese şi consumau diverse băuturi, aproximativ 30 – 40 de bărbaţi de etnie romă au oprit căruţele în faţa barului, s-au dat jos şi au dat buzna peste ei înarmaţi cu furci, topoare şi securi.

Două persoane au ajuns la Spitalul Municipal Dej după ce au căzut victime unui grup de romi puşi pe scandal, într-un bar din Ocna-Dej.

Un client a fost lovit cu securea şi a fost tăiat grav, fiind transportat de urgenţă la spital.

„Consumam un suc și au venit să ne omoare. Pe omul acesta l-au nenorocit. Pe mine m-au lovit cu o secure, uite, tot sunt tăiat”, a spus un bărbat aflat în ambulanță.

Fiecare client s-a ascuns pe unde a putut pentru a scăpa de furia acestora, dar doi bărbaţi au fost prinşi şi bătuţi.

Răniţii spun că au fost loviţi cu topoarele, pumnii, picioarele, dar şi cu furcile de către agresori, după care s-au făcut nevăzuţi.

„Eu am apucat și m-am tras. Ce să se întâmple? Au venit țiganii aceștia a lui Marcu toți peste noi. Noi am stat la masă liniștiți. Păi eu sunt nevinovat domnule. Erau 30 de oameni care ne-au atacat. Cu securi și cu furci. Păi ce avem noi cu ei? Au venit și au început să dea cu securea în ușă. Astea nu-s treburi”, a spus un bărbat care a fost martor la întreg scandalul, dar care a scăpat nevătămat, informează dejeanul.ro.

În urma apelului la 112, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie şi unul SMURD. Cei doi răniţi care s-au ales cu tăieturi şi plăgi destul de serioase, au fost transportaţi la spital de urgenţă pentru a primi îngrijiri medicale.

Oamenii spun că în spatele atacului ar sta un bărbat certat cu legea, domiciliat tot în Ocna Dej, care de fiecare dată când este nemulţumit de ceva, încearcă să îşi rezolve problemele prin violenţă, cu ajutorul prietenilor săi.

Mai multe articole despre:
atac romi bar SMURD Dej săbii persoane rănite secure