MENIU

Asimptomaticii, externați din spitalele din Capitală

Asimptomaticii, externați din spitale conform noului Ordin de ministru semnat de Nelu Tătaru

Primii pacienți asimptomatici au plecat acasă. Zeci de paturi din spitalele dedicate celor infectați cu noul coronavirus au fost deja eliberate odată cu noile reguli. Asta după ce, în ultimele zile, unele unități medicale au atins capacitatea maximă de internări. Cu toate acestea, la Spitalul Victor Babeș din Capitală numărul externărilor a fost egal cu cel al internărilor. Medicii spun că aceasta este dovada că ne confruntăm cu o transmitere comunitară accelerată, informează Realitatea PLUS.

Noile reguli privind externarea asimptomaticilor pot previni sufocarea unităților medicale cu bolnavi.

 Dacă în urma cu doar câteva zile aici la Institutul Matei Balș din Capitală a fost atinsa capacitatea maximă de internări, acum situatia este sub control. De la publicarea Ordinului de ministru privind asimptomaticii au fost externați zeci de pacienți.

Și în Spitalul Victor Babeș din București au fost eliberate paturi odată cu schimbarea regulilor privind externarea asimptomaticilor. Medicii spun însă că primesc în continuare un număr mare de bolnavi. De zile bune au aproximativ 300 de pacienți.

"In ciuda faptului ca externam incepand de ieri, de cand a intrat in vigoare Ordinul de ministru, sa cum trebuie dar, cu toate acestea, numarul de internari este egal cu cel de externari, ceea ce arata tarnsmiterea comunitara destul de mare in care ne aflam, fapt ce este destul de importantant", a afirmat Simin Aysel Florescu, director medical la Spitalul Victor Babeș din Capitala.

Nici la Spitalul Clinic Colentina, unitate medicală suport Covid, numărul bolnavilor nu s-a schimbat prea mult. Reprezentanții unității medicale spun însă ca este necesar să-și reia activitatea non-covid pentru a putea trata și persoanele cu alte patologii.

"In momentul de fata, in Colentina sunt internati 95 de pacenti, dintre care 12 sunt interanti in sectile de ATI. Pacienti asimptomatici ieri au plecat 8, astazi urmeaza sa plece inca 3. A fcost o mare bucurie si, in acelasi timp, o surpriza pentru cei din afara Bucurestiului, pentru care a fost un pic dificil sa-si aranjeze plecarea. Acesta este motivul pentru acre n-au plecat toti 11 ieri si speram ca lucrurile sa mearga bine in continuare din punct de vedere al evolutiei epidemiologice.  (...) In momentul de fata suntem in curs de obtinere a avizului temporar de functionare pentru cele 2 circuite pentru pacientii Covid si non-covid , cu respectarea regimului de separe epidemiologica", a declarat Sabina Zurac, director medical Spitalul Clinic Colentina. 

După schimbarea regulilor privind externarea asimptomatciilor, pot pleca acasă pacienții care au fost testați negativ la infecția cu virusul SARS-CoV-2, fără să fie impusă izolarea la domiciliu. De asemenea, sunt externați și asimptomaticii care au fost testați pozivit, cu obligația de a sta în izolare timp de 14 zile.

Mai multe articole despre:
externare asimptomatici spitale