MENIU

Apocalipsa vine în 2018. Avertismentul care îngrozeşte întreaga lume!

Vestitorii Apocalipsei spun că în 2018 o planetă gigant va cauza dispariţia omenirii. 

Numele planetei care va aduce apocalipsa este Nibiru, cunoscută şi drept Planeta X, aceasta fiind de zece ori mai mare decât Pământul. Experţii cred că această planetă se îndreaptă către sistemul nostru solar chiar în acest moment.

Unul dintre cercetătorii care au emis această teorie susţine că schimbările meteo sunt un semn prevestitor al Apocalipsei.

Însă, apocalipsa ar fi trebuit să vină în noiembrie 2017, însă adepţii acestei teorii spun că s-a amânat pentru 2018.

Mai exact, Daniel Manson, unul dintre susţinătorii acestei teorii, afirmă că ciocnirea dintre Pământ şi Nibiru va avea loc în mai 2018, conform express.co.uk.