MENIU

Anvelope de iarnă. Ce GREŞELI fac şoferii. Când se montează, de fapt, pneurile

Anvelope de iarnă. Ce GREŞELI fac şoferii. Când se montează, de fapt, pneurile

Cea mai mare greşeală pe care o poate un şofer este să interpreteze în manieră proprie informaţiile prevăzute în lege sau să se ghideze după ureche când vine vorba de cauciucurile de iarnă şi de folosirea lor.

Iată câteva dintre acestea:

Anvelopele de iarnă sunt obligatorii de la 1 noiembrie

Afirmaţia este falsă pentru că legea nu prevede nicio dată calendaristică de la care şoferii sunt obligaţi să îşi echipeze autovehiculul cu anvelope de iarnă. ”S-a discutat iniţial ca în intervalul cuprins între 1 noiembrie şi 1 martie să aibă loc înlocuirea pneurilor de vară cu cele de iarnă, însă s-a stabilit până la urmă în lege ca acest lucru să se facă acolo unde a nins, unde este zăpadă, indiferent de perioada anului în care ne aflăm. De pildă, dacă pleci la munte în septembrie şi se nimereşte să ningă, Poliţia te poate amenda pentru că încurci sau pui în pericol circulaţia rutieră pe acea porţiune de drum”, explică Florin Marin Bogdan, şef de lucrări la Facultatea de Inginerie din Galaţi, notează adevarul.

Pneurile all seson nu sunt cu nimic mai prejos decât cele de iarnă

Acesta este cea mai greşită concluzie pe care o poate trage un şofer, mai ales unul care nu a testat această afirmaţie înainte de a da sfaturi şi altori conducători auto. Anvelopele all season sunt bune puţin la toate schimbările climatice de peste an şi proaste la tot. Este suficient să faceţi un test vara şi apoi iarna ca să constataţi că nu frânează bine, se comportă prost pe zăpadă, gheaţă şi polei, iar pe deasupra se uzează şi repede. Singurele avantaje este că nu te amendează Poliţia pentru că au acel fulg pe lateral şi mai economiseşti ceva bani pentru că nu trebuie să cumperi anvelope de iarnă.