MENIU

Anunțul mult așteptat! Rusia işi va retrage trupele din Belarus. Când se va întâmpla

Rusia retrage trupele FOTO: PRofimedia

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a anunțat, marți, că Rusia îşi va retrage forţele armate din Republica Belarus după ce se vor încheia manevrele militare comune de acolo, informează DPA şi AFP. 

Pentru cei care urmăresc acest lucru îndeaproape, nimeni nu a spus vreodată că trupele ruse vor rămâne pe teritoriul belarus. Este vorba de nişte manevre comune şi, evident, aceasta presupune că trupele se vor întoarce la bazele lor la sfârşitul acestor exerciţii”, a precizat Dmitri Peskov. 

Această declarație vine după ce, într-o primă etapă a exercițiilor comune, Rusia a transferat în Belarus avioane de luptă multirol Su-35, două divizii de sisteme S-40 şi o divizie de Panţîri-S – sistem combinat de rachete sol-aer cu rază scurtă şi medie de acţiune. 

Ministerul rus al Apărării a anunţat, marți, că două bombardiere T-33M cu rază lungă de acţiune au desfăşurat misiuni de patrulare în spaţiul aerian al Republicii Belarus, fiind însoţite pe anumite porţiuni ale zborului de avioane de luptă Su-35 şi Su-30, potrivit Interfax. 

Nu se ştie exact numărul efectivelor şi echipamentelor relocate de Rusia în Belarus în vederea acestor exerciţii, care survin pe fondul tensiunilor dintre Moscova şi Occident legate de Ucraina. Faza activă a exerciţiilor este preconizată din 10 până în 20 februarie. 

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat joia trecută, la Bruxelles, că desfăşurarea de trupe ruseşti în Belarus, ţară vecină cu Ucraina, este „cea mai mare” efectuată de Moscova de la Războiul Rece, evocând până la 30.000 de militari. 

Printre alternativele Rusiei la o invazie ar putea fi recunoașterea regiunilor separatiste din Ucraina sau menținerea de trupe în Belarus, potrivit unei analize CNN. 

De curând, președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko a declarat că Vladimir Putin i-a promis că îl face colonel în armata rusă. 

Tot săptămâna trecută preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că intenţionează să cumpere aproape toate echipamentele transferate de Rusia în Belarus pentru exerciţiile militare comune.