MENIU

Anisie: Nu vorbim de un val de pensionări în învățământ, situația este în limite normale

Anisie: Numărul dascălilor care ies la pensie e normal, nu vorbim de un val de pensionări

Ministrul Educației, Monica Anisie, a afirmat sâmbătă că nu se poate vorbi de un val de pensionări în rândul cadrelor didactice, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

“În cadrul inspectoratelor școlare au fost depuse cereri de pensionare, după 1 septembrie, 147. Deci au fost 147 de cereri de pensionare, la nivel național, după data de 1 septembrie, pe diferite motive. Este în limita normalului, am mai avut astfel de situații și în alți ani”, a declarat ministrul Educației, la un post TV.  

Monica Anisie a mai explicat că și datele reritoate la profesorii trecuți de 60 de ani au fost mult exagerate. “Din programul de salarizare Edusal, există 27.000 de profesori cu vârste de peste 60 de ani, iar peste 65 de ani avem peste 8.000 de profesori. Nu 60.000 cât a fost în spațiul public”. 

“Cred că este momentul să îndemnăm la calm pe toată lumea, pentru că ne pregătim de începutul de an școlar și elevii au nevoie de sprijinul nostru emoțional”, a continuat ministrul.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în anul școlar 2018-2019 numărul cadrelor didactice în vârstă de 60 de ani și peste era de 18.103 persoane, din care 3.866 de peste 65 de ani.

În învățământul preuniversitar sunt 220.000 de profesori, incluzând suplinitorii, potrivit edupedu.ro.

Mai multe articole despre:
anisie anul scolar profesori penionari