MENIU

Angajat al DSVSA, arestat pentru infracțiuni de corupție

Un funcționar public din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud (DSVSA) a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, acesta obișnuind să anunțe anumiți agenți economici despre controalele ce urmau să fie efectuate, primind în schimb bani și produse alimentare, inclusiv plăcinte.

Potrivit comunicatului de presă remis, sâmbătă, de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în data de 19 iunie, în urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus luarea măsurii reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Bistrița, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii de bani, bunuri sau foloase, ulterior fiind prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Sâmbătă, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

"În fapt, bistrițeanul este bănuit că în perioada 2014-2015, în calitate de funcționar public în cadrul unei instituții de reglementare, implementare și control în domeniul sanitar, veterinar și al siguranței alimentelor din județul Bistrița-Năsăud, ar fi anunțat telefonic reprezentanții unor societăți comerciale cu privire la controalele ce urmau a fi efectuate, primind ulterior sume de bani și diverse produse alimentare", se arată în comunicat.

Mai multe articole despre:
angajat DSVSA