MENIU

Anca Alexandrescu demască ipocrizia reziștilor: „Până acum unde ați fost? Nu știați? Sau doamna Șercan primește atunci când trebuie?”

Anca Alexandrescu arată ipocrizia reziștilor

Anca Alexandrescu a lansat o critică directă la adresa modului în care sunt formulate și gestionate acuzațiile de plagiat, susținând că multe dintre aceste controverse sunt judecate retroactiv, în lipsa unor reguli clare existente la momentul respectiv.

„Nicușoriștii vor să vorbim despre plagiat. Toată lumea  este disperată din cauza taxelor, pe ei îi arde doctoratul lui Radu Marinescu. Dar până acum unde ați fost? Nu știați? Sau doamna Șercan primește atunci când trebuie?

Când legea actuală nu exista și când nu exista acel soft de verificare. E ca și cu o lege care la trecut nu se aplică. Că nu acționează legile retroactiv. Așa bănuiesc că, dacă îi ia pe toți la bani mărunți, toți sunt plagiatori, dacă ei și-au construit tezele după o regulă, și apoi regulile s-au schimbat. Orice cetățean are dreptul la prezumția de nevinovăție.

Doamna Șercan nu este nici instanță de judecată și nici nu este specialistă. Nici în jurnalism nu e specialistă, ea a fost acuzată de plagiat a lucrării sale de licență. Dacă ești om corect, spune, domnule, nu am nimic de demonstrat, dar a cerut secretizarea lucrării.

Domna după ce ani de zile l-a călcat în picioare pe Sorin Ovidiu Vântu. După aceea a primit un buchet de flori și o sticlă de vin de la Vântu. S-a enervat și le-a dus acasă le-a dus acasă la Vântu. Ulterior, doamna s-a angajat la domnul Vântu, la Realitatea, la Vântu, fix când au început datoriile. Toți ăia care urlă, când își luau banii nu au scos un cuvânt. Datoriile s-au făcut atunci. Pe Vântu l-au arestat și televiziunea a fost luată cu rata de Ghiță.

O să arătăm cum a putut fi cumpărată cu 8.500 euro pe lună. A zis că nu se poate ocupa de Nicușor Dan, dar la Moșteanu de ce nu s-a uitat, o ard degetele? A zis că ea nu se pricepe la matematică. Ne ocupăm noi. Horea Bădău va fi în direct aici.

Am cerut să vedem dacă e o diplomă reală. Am mai cerut, dar ni s-a spus că diplomele nu sunt de interes public. La ei nu se pune? Am trimis și la universitate în Franța, întrebăm și noi. Să vedeți jurnaliștii lui Tolontan care e problema că au lucrat la Vântu și Voiculescu. Nu e o problemă? La noi de ce e o problemă? Dublă măsură.

Toți defecții de la ospiciu, în frunte cu min AP, a zis la Antena 3 că e posibil ca România să trimită trupe în Groenlanda. Luați-vă nebunii acasă. Sunt mamă de băiat. Credeți că vă jucați cu țara asta?

Mesaj pentru PSD, care unii sunt prin vacanțe, se ascund. Vreau să vă pregătiți, peste 2 luni, când USR-Bolojan își vor pune șefii la parchete, să vă beți cafeaua la 5:45, că la 6 vine cineva la voi. Rezistii au devenit slugile lui Bolojan și complicii de la Bruxelles.

Pe Trump îl preocupă libertatea de exprimare în Europa. Se apropie și de România, voi care în pandemie și la război și lovit de stat... ei știu că va veni valul și nu-i va salva decât dacă au oamenii lor la Justiție.

Bolojan pregătește săptămâna asta 1.000 de pagini la legile Justiției, amendamente. Nu-i interesează că oamenii n-au bani. Pentru asta au fost puși, nu aleși. Cei care îi susțineți și preluați toate poveștile, veți avea pe conștiință România. Mai sper că românii vor lăsa orice dispută și se vor uni pentru fiecare act de protest, ca să nu-i mai lăsăm să-și facă de cap.

Maia Sandu se vede singurică, că a pus țara în cap că ar vota pentru unire, nu vreau să fiu paranoică și să spun că e un plan să fie ea următorul președinte al României.

Atacuri în rafală la ministrul Justiției. Cine a dat ordinul de denigrare, ediție incendiară Culisele Statului Paralel, de la 21.00, la Realitatea PLUS

Mai multe articole despre: