Alina Mungiu-Pippidi: Platforma Cioloş, o idee proastă pentru democraţie
Alina Mungiu Pippidi: Atunci când am avansat prima dată numele lui Dacian Cioloş ca prim-ministru în ianuarie 2015, când nu se gîndea nimeni la el, provocînd mai ales mirare iniţial, ştiam deja şi părţile bune, şi cele slabe ale personajului.
Adică observasem civilitatea, modestia, deschiderea spre dialog şi îl apărasem public - cred că am fost singura - cînd Băsescu l-a denunţat ca traseist care i-ar fi spus lui Juncker că ar trece la socialişti dacă asta i-ar păstra postul de comisar la agricultură. L-am apărat pentru că, din informaţiile mele, aceste negocieri şi cu tabăra cealaltă sunt frecvente la comisari, iar Băsescu fusese informat despre ele. Azi, cînd Cioloş se lansează în politică, Băsescu îl demască din nou ca pe un om fără caracter, care ar face orice pentru a-şi păstra postul.
Şi aşa, în loc să discutăm de ce ne doare de fapt, adică de atacul concertat la justiţie (în aceeaşi săptămînă, Codruţa Kovesi, Raluca Prună şi Monica Macovei, al cărei partid practic nu mai există, distrus de infiltrări, se găsesc toate sub tirul cel mai dur, nu pentru vreo greşeală pe care ar fi făcut-o, desi se întîmplă oricui, ci pentru că apără justiţia de penali), de educaţie sau de sănătate, trebuie să discutăm despre caracterul lui Cioloş. Ambele fronturi, din păcate, sunt importante, şi după cum am am mai spus în vara lui 2012, dacă ajungem să le contrapunem una alteia, că nu avem decît de pierdut. Statul de drept are nevoie de democraţie, iar democraţia nu poate exista fără stat de drept.
Lansarea unei platforme a prim-ministrului de o mînă de miniştri care vor musai şi cu orice preţ să rămînă miniştri (restul îşi văd de treabă) şi l-au convins, că, vorba aceea, şi el vrea să rămînă prim ministru, o însăilare populistă cu 100 de ani de la Unire şi bla-bla, deschide un front de care democraţia noastră nu avea nevoie. Pentru cine nu ştie, întrebarea numărul 1 din chestionarul de democraţie Freedom House este dacă şeful guvernului este ales printr-un proces democratic corect şi echitabil. E întrebarea crucială de la proces electoral, care deschide secţia de drepturi politice pe baza căruia se stabileşte dacă o ţară e o democraţie sau nu. Destul de rău că suntem o democraţie semiprezidenţială - acestea stau mai prost la toate capitolele decît cele parlamentare, unde puterea executivă nu e divizată aşa de nefast, provocînd regulat crize constituţionale - şi că am avut un an de excepţie de la democraţie.