MENIU

Alertă la o grădiniță din Bistrița: 20 de copii și educatorii, evacuați de urgență din cauza mirosului de fum. Pompierii intervin de urgență

Pompierii intervin la o grădiniță din Bistrița.

Pompierii au intervenit, joi, la o grădiniță din localitatea Unirea, aparținând municipiului Bistrița, după ce în interior a fost simțit miros de fum. Apelul la 112 a fost făcut cu puțin timp înainte, iar echipajele au ajuns rapid la fața locului.

În momentul apelului, în grădiniță se aflau aproximativ 20 de copii, împreună cu cadrele didactice. Din timpul convorbirii cu apelantul s-a luat decizia evacuării tuturor persoanelor, ca măsură de siguranță. Totul s-a desfășurat preventiv, pentru a evita orice pericol.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, alături de un echipaj SMURD, pregătite să intervină în cazul în care situația s-ar fi agravat. Intervenția este încă în desfășurare, iar pompierii verifică atent clădirea. Până în acest moment, nu au fost semnalate flăcări. Cauza mirosului de fum urmează să fie stabilită după finalizarea verificărilor.

Mai multe articole despre:
gradinita bistrita miros de fum