MENIU

Alba Iulia iese din CARANTINĂ. La cât a scăzut rata de infectare

Alba Iulia iese din carantină

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis ridicarea măsurii privind carantinarea municipiului Alba-Iulia, după ce rata de infectare a scăzut la 5,23 la mia de locuitori. Decizia intră în vigoare luni noapte. 

În urmă cu o lună, când a fost impusă carantina, rata de infectare în Alba-Iulia era de 10,07 la 1.000 de locuitori. După 17 noiembrie, când a fost impusă pentru 14 zile, măsura a mai fost prelungită de două ori.  

"Deşi rata de infectare la 1.000 de locuitori pentru municipiul Alba Iulia (5,35) este situată peste media la nivel naţional (4,37), membrii CJSU au analizat toate aspectele referitoare la rata de infectare, rata de transmitere comunitară, respectarea măsurilor impuse de autorităţi, precum şi capacitatea spitalelor de a primi pacienţi şi au decis ieşirea din carantină a municipiului reşedinţă de judeţ”, se arată într-un comunicat. 

Prefectul judeţului Alba, Nicolae Albu, a apreciat că ”efortul comun, al tuturor cetăţenilor, depus pe parcursul celor 4 săptămâni de carantină, nu a fost în zadar şi a dus la o scădere a numărului de cazuri şi la o transmitere comunitară mai redusă”, transmite Agerpres. 

Autoritățile au precizat că rămân în vigoare măsurile restrictive care se impun când rata de infectare depășește 3 la mia de locuitori.