Adevărul din spatele celei mai ironizate fraze a lui Iliescu: Ce a vrut să spună, de fapt, prin „meandrele concretului”
Expresia „meandrele concretului”, rostită de Ion Iliescu în plină efervescență politică post-decembristă, a intrat rapid în folclorul discursului public românesc, devenind un simbol al ambiguității și al limbajului sofisticat practicat în acea perioadă. De-a lungul anilor, această formulare a fost parodiată, analizată și deseori scoasă din context, pierzându-și sensul original.
Devenită emblematică pentru discursul politic postdecembrist și adesea invocată pentru complexitatea ei aparentă, fraza a fost până la urmă contextualizată de cel care a rostit-o. Într-un dialog purtat în trecut cu Ionuț Vulpescu, fostul președinte a oferit o explicație clară și completă despre ceea ce a vrut să transmită prin acest enunț, readucând în atenție nu doar sensul frazei în ansamblul său, ci și filosofia politică din spatele acesteia.
În timpul dialogului, Ion Iliescu a fost întrebat despre vestita sa afirmație: „Pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului”. Răspunsul său a clarificat sensul complet al formulării, atrăgând atenția asupra felului în care aceasta a fost înțeleasă greșit.
„E o frază care a făcut epocă și vă spun că nu are nici haz, nici sens, dacă se rețin din ea numai ‘meandrele concretului’ fără ‘sinergia faptelor’. Sunt om de știință, prin urmare, empirismul e specialitatea mea. Sunt un empirist, dar nu unul nepragmatic”, a explicat Iliescu, subliniind caracterul științific și pragmatic al abordării sale.
Fostul șef al statului a insistat asupra ideii că sensul frazei nu poate fi redus la cuvintele izolate, ci trebuie interpretat în ansamblu. Pentru el, „meandrele concretului” nu reprezintă o formulare lipsită de sens, ci face parte dintr-un discurs filosofic și politic coerent.
Iliescu a precizat că intenția sa a fost de a evidenția că lumea reală și concretă are întotdeauna prioritate în fața visurilor utopice.
„Ceea ce am vrut să spun a fost că ceea ce este real-concret învinge ceea ce e ideal-transcendental – poate tocmai am scos o nouă frază, la fel de tare ca prima… Poți să aspiri în mod teoretic, universal, la o voință generală a oamenilor, dar voința lor particulară, ființa pusă în situație, va spune întotdeauna mai mult despre ce este adevărat și potrivit. Nu merge să faci politică idealist, utopic, modernitatea toată a fost inundată de utopii, și aici, Machiavelli avea dreptate: realismul e ceea ce contează”.
În același cadru, Ion Iliescu a discutat și despre rolul guvernării și despre necesitatea ca politica să fie adaptată permanent nevoilor societății. El a respins ideea unei guvernări construite în abstract, pledând în schimb pentru soluții flexibile, adaptabile, potrivite contextului și etapelor istorice traversate de comunitate.
„Nu faci politică pe hârtie, desenând o lume perfectă pentru o societate disfuncțională: găsești un regim politic bun provizoriu, pentru a îndrepta unele derapaje și schimbi guvernarea, adaptând-o constant la nevoile comunității aflată în evoluție”, a mai adăugat fostul președinte.
Iliescu a readus în discuție și o altă formulare utilizată în campania electorală din anul 2000, pe care o consideră de asemenea ignorată pe nedrept de opinia publică. Este vorba despre o propoziție cu o încărcătură profund personală și filosofică.
„Mă mir că în 2000 a mai fost o frază într-o campanie electorală pe care oamenii nu au exploatat-o în ‘meandrele concretului’ până la capăt: ‘Ion Iliescu, românul pentru care România este suprema condiție a propriei lui existențe’. A fost o abordare ontologică veritabilă. Dar societatea nu a avut gust și pentru ea…”.
Cu această referință finală, fostul lider al statului a sugerat că publicul larg a preferat, în general, extragerea unor fragmente izolate și tratarea lor în cheie ironică, în locul unei analize în profunzime a sensului și intenției. Clarificările oferite de Ion Iliescu conturează un portret al unui politician care, indiferent de percepțiile publice, a construit discursul său pe o filosofie complexă, cu ancorare în realitatea imediată, dar și în marile idei ale modernității.