MENIU

ACUZAŢII de SCLAVIE la un bar din Centrul Vechi. Ce reclamă angajaţii patronului

<p>Scandal &icirc;n Centrul Vechi</p>

Foștii angajați ai barului Janis Pub din Centrul Vechi al Capitalei îl acuză pe patronul barului, Adrian Munteanu, că nu le-a plătit salariile și că îi jignește constant, că îi obligă să muncească peste program ore întregi fără bani. Salariile pentru zilele muncite deja se dau în funcție de diverse invenții ale patronului, cum ar fi pontajul pe Facebook sau un test despre meniu, scrie b365.ro.

O tânără angajată spune nu a primit niciun ban pentru timpul muncit la Janis Pub. După ce mama fetei a povestit pe pagina personală de Facebook experiența nefericită, patronul a sunat-o pe tânără, spunându-i că poate să-și ia gândul de la bani. Patronul barului recunoaște că nu a plătit salariile unor foști angajați, spunând că angajații pur și simplu nu s-au mai prezentat la serviciu, așa că nu avea de ce să le dea banii pe luna încheiată. Despre jigniri, Adrian Munteanu spune că sunt simple invenții.

Mai mulți angajați ai barului Janis Pub și-au dat demisia luna trecută. Aceștia spun că nu și-au primit salariile de o lună jumătate și nu li s-a dat nicio explicație pentru asta. Una dintre angajate a declarat că nu avea nici măcar contractul de muncă semnat.

În plus, angajații se plâng de faptul că Adrian Munteanu, patronul Janis Pub, îi jignea constant, folosind cuvinte ca "proștilor", "dobitocilor".

Cum a lucrat o tânără două luni și jumătate la Janis Pub, fără să primească niciun leu

Cristina, o tânără de 18 ani, a vrut să își găsească un job de vară, pentru a putea strânge bani. Ea a aflat că la Janis Pub, un bar nou din Centrul Vechi, se fac angajări, așa că și-a încercat norocul. "Am trimis un mesaj și m-au chemat să vorbească cu mine. După ce am stat la împărțit de pliante de câteva ori, într-o zi am primit un mesaj că pot începe să lucrez. Încă din prima zi am avut un incident neplăcut. După ce am terminat munca, m-a rugat o manageră de acolo să rămân să fac și curățenie. Când dădeam cu mătura, a început să țipe la mine, spunându-mi că nu știu nici măcar asta să fac", a declarat Cristina.

Însă umilința și tratamentul prost nu s-au oprit acolo. "Țipau mereu la mine, spunând că mă vor da afară, că îmi taie toată tura, și asta după cea mai mică greșeală pe care o făceam. Eu făceam tot ce îmi cereau ei, curățenie, serveam la mese, tot, dar nu erau niciodată mulțumiți", spune fata.

Cum a răspuns patronul Janis Pub, Adrian Munteanu, acuzațiilor foștilor angajați

Adrian Munteanu a vorbit cu reporterii atât despre situația Cristinei, cât și despre restul demisiilor de la Janis Pub. El  a recunoscut că ce i s-a întâmplat Cristinei a fost o eroare gravă a reprezentantei Janis Pub din București, care a fost dată afară după incident. Patronul Janis Pub a spus că, din cauza mesajului pe care mama Cristinei l-a postat pe Facebook, a amânat să-i plătească fetei banii munciți.

Adrian Munteanu a recunoscut, în discuția cu jurnaliştii, și faptul că le dă angajaților un test la sfârșitul fiecărei luni, cu întrebări din meniu și reguli de bază din ospătăriei. Angajații trebuie să ia mai mult de 8 la acest test pentru a-și primi salariul.  

Vezi mai multe pe B365.ro