MENIU

Accident tragic în județul Neamț. Un copil de 6 ani a murit, după ce a fost lovit de o mașină

Accident tragic în județul Neamț

Un accident rutier, soldat cu moartea unui copil de 6 ani, a avut loc, marți, în județul Neamț. Potrivit oamenilor legii, victima circula cu bicicleta pe un câmp, iar la un moment dat a intrat pe şosea, unde a fost lovită în plin de o mașină la volanul căreia se afla un tânăr în vârstă de 19 ani. 

”Astăzi, în jurul orei 16:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Neamţ au fost sesizaţi, de un conducător auto, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 19 ani, conducea un autoturism, pe DC1, în localitatea Brusturi, ar fi surprins şi accidentat un minor, în vârstă de 6 ani, ce se deplasa cu bicicleta pe un teren cu vegetaţie şi ar fi pătruns pe DC1”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Neamț. 

Impactul a fost atât de puternic încât micuțul nu a avut nicio șansă, iar medicii sosiți la fața locului au fost nevoiți să îi constate decesul. 

În acest caz poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru a afla cu exactitate cauzele și împrejurările în care a avut loc tragedia. 

Mai multe articole despre:
copil mort Neamt bicicleta