Accident rutier pe DC 81: o șoferiță de 40 de ani s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile
Un accident rutier s-a produs pe DC 81, în apropierea localității Vânătorii Mari, județul Giurgiu. O femeie de 40 de ani a ajuns la spital după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara drumului.
Cum s-a produs evenimentul rutier?
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos și ai Detașamentului Bolintin Deal, care au acționat cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. De asemenea, un echipaj de poliție a asigurat zona și a început verificările.
Mașina a fost găsită răsturnată pe plafon, iar conducătoarea auto a fost preluată de paramedici și transportată la un spital din București pentru investigații suplimentare.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.