MENIU

Accident cumplit în Oradea. Patru surori, spulberate pe un trotuar de o maşină

Patru surori au fost rănite pe un trotuar din Oradea de o maşină care circula cu viteză mare, condusă de un şofer în vârstă de 20 de ani. Două dintre fete au ajuns, în urma impactului, sub autoturism.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Ioana Lascău, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că cele patru victime erau din localitatea bihoreană Sălard.

”În Oradea a avut loc un accident soldat cu 4 victime. Un bărbat de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Polonia pe o stradă din municipiu, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum iar astfel, pe un carosabil umed, a pierdut controlul direcţiei, autorismul a lovit o bordură şi a pătruns pe trotuar, acroşând patru persoane din localitatea bihoreană Sălard. În urma accidentului, o tânără de 20 de ani şi o minoră de 8 ani au ajuns sub autoturism şi au suferit multiple leziuni, o altă fată de 12 ani a suferit leziuni grave şi alta de 14 ani a suferit leziuni uşoare”, a spus Lascău.

Victimele, toate surori, au primit îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital, poliţiştii continuând cercetările în acest caz.



Mai multe articole despre:
accident Oradea persoane rănite