MENIU

Accident mortal pe șoseaua de centură a Beiușului. Doi oameni au murit într-un accident în care au fost implicate două autoturisme – FOTO

Doi oameni și-au pierdut viața, luni seară, după ce două autoturisme în care se aflau cinci persoane au fost implicate într-un accident grav pe centura ocolitoare a municipiului Beiuș.

„Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului s-a constatat că în accident au fost implicate două autoturisme”, au precizat reprezentanții IPJ Bihor, citați de eBihoreanul.

Pompierii au descarcerat două persoane rămase captive într-una dintre mașini, însă manevrele de resuscitare ulterioare au fost fără succes.

Celelalte trei persoane implicate în accident au fost evaluate medical, iar una dintre ele a fost transportată la spital.

Oamenii legii urmează să efectueze cercetarea la fața locului pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului.

Mai multe articole despre:
accident mortal beius