MENIU

Accident ÎN LANȚ cu cinci victime în Slobozia

Accident ÎN LANȚ cu cinci victime în Slobozia

Cinci persoane au fost rănite vineri în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei mașini, pe raza municipiului Slobozia. La fața locului au ajuns pompierii militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanța SAJ Ialomița-substația Urziceni.

Conform realitateadeialomita.net, în urma impactului celor cinci persoane le-a fost acordat primul ajutor medical de echipajele SMURD și SAJ; ulterior două dintre acestea au fost transportate la Spitalul Municipal din Urziceni.

Cei trei conducători  auto implicați în accident au fost testați cu aparatul Drager, ce a indicat valori negative în toate cazurile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe articole despre:
Ialomita