MENIU

Accident grav în județul Iași. Două persoane au fost rănite, după ce o maşină a ieşit de pe şosea şi a urcat pe un sens giratoriu

Accident grav în județul Iași. FOTO: ISU

Un accident rutier grav a avut loc, marți după-amiază, în oraşul Târgu Frumos, la ieşire către Iaşi. Două persoane au fost rănite, după ce un autoturism a ieşit de pe şosea şi a urcat pe un sens giratoriu.

”În cursul acestei zile, echipajele Detaşamentului de Pompieri Târgu Frumos au intervenit la un accident rutier produs în zona sensului giratoriu din apropierea staţiei Lukoil, în care a fost implicat un autoturism ce a părăsit partea carosabilă, trecând peste bordură. În urma evenimentului au rezultat două victime, ambele conştiente, dintre care una a fost încarcerată”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.

La scurt timp, la fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi descarcerare, precum şi două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi - tip B şi tip C.

Victima încarcerată a fost extrasă în siguranţă de echipajele de descarcerare, fiind preluată conştientă de echipajul medical SAJ şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În acest caz, oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească cauzele exacte în care s-a petrecut incidentul. 

Mai multe articole despre:
sens giratoriu accident Iasi