MENIU

Accident GRAV în Arad. Două autocare și cinci mașini, IMPLICATE

Două autocare cu muncitori şi cinci maşini au fost implicate, vineri dimineaţă, într-un accident în lanţ produs pe DN7, la intrarea în municipiul Arad, unde şoseaua era acoperită cu polei, iar două persoane au fost rănite, între care un pasager din autocar.

Accidentul a avut loc chiar la intrarea în municipiul Arad, pe DN7, în zona sediului Registrului Auto Român, unde două maşini care circulau din sensuri opuse s-au ciocnit după ce una dintre ele a derapat pe şoseaua acoperită de polei. Imediat după impact, o femeie aflată la volanul unui Fiat a încercat să evite vehiculele implicate în prima coliziune şi a tras de volan, ajungând pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un autocar, care a fost lovit în spate de un alt autocar. Alte două maşini au fost implicate în accident, pentru că şoferii nu au reuşit să evite coliziunea cu primele vehicule care s-au ciocnit din cauza poleiului de pe carosabil.

Mai multe pe Mediafax