MENIU

Accident între un autobuz și o mașină, în Craiova. Trei persoane rănite

Trei persoane care mergeau cu autobuzul, în Craiova, au ajuns la spital, marți seara, după ce mijlocul de transport în comun a fost lovit de un autoturism, care a virat brusc, conform realitateadecraiova.net.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că accidentul s-a produs pe bulevardul Decebal, iar cele trei victime ar fi căzut peste un geam separator din interiorul autobuzului.

„Un bărbat de 26 de ani, din Drobeta Turnu Severin, care conducea un autoturism pe Bld Decebal din Craiova nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație și a lovit un autobuz, care circula pe a doua banda, condus de un bărbat de 36 de ani din Craiova. În urma accidentului au rezultat 3 victime, pasageri în autobuz, ranite ușor. Cei 3 pasageri ar fi căzut peste un geam separator aflat în interiorul autobuzului”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj

El a adăugat că cei trei pasageri u fost duși la spital, pe numele șoferului autoturismului fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe articole despre:
accident autobuz Craiova