Scandalul justiției, folosit de reziști pentru protejarea lui Coldea. Disperare mare, USR-iștii vor noi funcții și cer demisii cu documentarul Recorder
Șeful USR se dă de gol, ceea ce vrea să obțină după ce a apărut acest documentar, folosindu-se politic de dezvăluirile jurnaliștilor, este că vrea schimbarea șefului DNA, Marius Voineag, cel în mandatul căruia a fost declanșată investigația care îl vizează pe Florian Coldea.
Dominic Fritz mai face trimitere la Stelian Ion, fostul ministru al Justiției, cel care a vorbit despre faptul că trebuie să se detașeze complet politicul de corpul magistraților.
Acest lucru este ușor bizar, fiindcă se cunoaște foarte bine că inclusiv oameni din sistem, inclusiv un fost judecător de la ÎCCJ, au vorbit despre faptul că cei de la USR încearcă să folosească justiția în favoarea lor.
„Revolta născută de documentarul Recorder trebuie să ajungă în Parlament și să dărâme sistemul piramidal de control al magistraților și al dosarelor. Cauza e politică și rezolvarea nu poate fi decât politică”, a declarat liderul USR într-o postare pe rețelele sociale.
Fritz acuză că legile Justiției actuale sunt rezultatul unui „târg murdar” între politicieni și persoane obediente din sistem, care ar fi avut drept scop oprirea luptei anticorupție.
„Prescrierile și achitările vin pe bandă rulantă, prejudiciile de zeci de milioane de euro se șterg. Știm cine a permis trocul: Klaus Iohannis. Știm cine l-a legitimat prin vot: parlamentarii din PSD și PNL”, a susținut primarul Timișoarei.
Reprezentantul USR reamintește că partidul său s-a opus acestor modificări, iar fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a fost înlăturat din Guvern deoarece nu a acceptat „opera de distrugere a independenței Justiției începută de Liviu Dragnea”.
Fritz a venit și cu mai multe propuneri concrete:
- demiterea imediată a procurorului-șef DNA, Marius Voineag;
- audit independent privind repartizarea aleatorie a dosarelor;
- organizarea tuturor promovărilor în Justiție prin concurs;
- revenirea competenței pe corupție în justiție la DNA.
„Îl invit pe premierul și președintele PNL, Ilie Bolojan, și pe ceilalți parteneri la guvernare să ne susțină în aceste demersuri. Într-o justiție capturată, nimeni nu e în siguranță. Politicienii pot repara legile justiției pentru ca toți cetățenii să aibă acces la o justiție cu adevărat independentă”, a mai transmis Dominic Fritz.