Fost ministru de Externe, apel către Guvern și președinte: ”Trebuie să vii cu o strategie pe masă în plin război”-VIDEO
Cristian Diaconescu face apel către Guvern și Nicușor Dan să vină cu o strategie în caz de război. Fostul ministru de Externe susține că, deși țara noastră nu este implicată în mod direct într-un război, asta nu înseamnă că nu trebuie să păstreze discuții constante cu aliații cu privire la evoluția conflictelor.
„Dacă cineva își imaginează că inerția unui anume tip de normalități, adică fiecare avem grijă de fiecare, nu avem războaie în desfășurare, deci putem avea un dialog politic elegant și superficial, se înșeală.
Deci, lumea arată altfel, ruptura ordinii mondiale au anunțat-o diverși lideri, proiecția forței am auzit-o și pe Von der Leyen vorbind de așa ceva, președinta Comisiei Europene, reprezintă deci niște argumente care, chiar dacă nu neapărat ne liniștesc, suntem la marginea unui război și la confluența a trei zone de criză, și mă refer la Ucraina, Balcani și Orientul Mijlociu, presupun contacte cât mai dese, înțelegeri cât mai bine conturate.
Eu am aici o preferință și anume contactele în regiune, pentru că o discuție căreia vrei să îi dai substanță în relația cu partenerii puternici din Alianța Nord-Atlantică presupune să vii și cu un proiect pe masă, să vii cu strategii”, a declarat Cristian Diaconescu, la Realitatea PLUS.